Burse - Fonduri mutuale

Radu Hanga, preşedintele Bursei: Promitem un indice pentru piaţa AeRO în 2021. “Va fi un animal viu.”

Radu Hanga, preşedintele Bursei: Promitem un indice pentru piaţa AeRO în 2021. “Va fi un animal viu.”

Radu Hanga, preşedintele BVB: Succesul oricărei runde de finanţare depinde în mare parte de povestea companiei şi de efortul intermediarului

Autor: Tibi Oprea

17.05.2021, 00:04 195

Radu Hanga, preşedintele Bur­sei de Valori Bucureşti (BVB), a declarat vineri dimi­neaţă că pe ordinea de zi a urmă­toarei şedinţe a Comisiei Indi­cilor, programată în câteva luni, se află o propunere despre în­fiinţarea, în a doua jumătate a anului, a unui indice antrepre­norial, reprezen­tativ pentru piaţa AeRO.

„În câteva luni avem plani­ficată următoarea şedinţă a Comisiei de Indici şi avem pe masă o propunere de indice pentru piaţa AeRO. Va fi construit după modelul pe care îl aplicăm şi la ceilalţi indici. (...) Va fi un animal viu, va fi un indice care pe măsură ce o să vină com­panii, ne aş­tep­tăm să vină companii tot mai mari, inclusiv din zona de tehno­logie, sigur se va dezvolta şi se va diversifica. Acesta este obiecti­vul, ca în a doua jumătate a anu­lui să avem un indice care să fie reprezentativ şi care să dea o indicaţie privind evoluţia pieţei AeRO. Ne place vizibilitatea şi lichiditatea pe care le are piaţa aceasta. Dacă ne uităm, aceasta a ajuns să depăşească 10% din lichi­ditatea pieţei principale, sunt creşteri de peste trei ori faţă de 2020, nu se compară cu fluctuaţia lichidităţii de pe piaţa principală, de peste cinci ori faţă de 2018-2019. Promitem indicele anul acesta“, a declarat Radu Hanga.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO