Burse - Fonduri mutuale

Raiffeisen Bank aduce o emisiune de obligaţiuni de 370 mil. lei la Bursa de Valori Bucureşti

Raiffeisen Bank aduce o emisiune de obligaţiuni de 370...

Autor: Liviu Popescu

28.02.2023, 10:30 395

Raiffeisen Bank, una dintre cele mai mari bănci din România, a listat pe 28 februarie o emisiune de obligaţiuni de 369 milioane de lei la Bursa de Valori Bucureşti, sub criteriile cerinţelor minime de fonduri proprii şi pasive eligibile, arată BVB. Emisiunea are maturitatea de 5 ani şi o dobândă de 8,817% pe an.

Obligaţiunile au fost vândute către investitorii calificaţi, cu o valoare nominală de 525.000 de lei. Astfel de instrumente, la fel ca şi cele emise de alte bănci precum CEC, BCR, sunt foarte puţin tranzacţioabile la BVB şi rămân de obicei în portofoliile investitorilor până la scadenţă.

„Prima zi de tranzacţionare a acestei emisiuni de obligaţiuni sustenabile lansată de Raiffeisen Bank la finalul anului trecut este un moment pe care vreau să îl celebrez cu toţi cei care au contribuit la reuşita programului. Suntem mândri că premiera pe care am marcat-o pe piaţa de capital locală în 2022, prin lansarea Cadrului pentru Obligaţiuni Sustenabile, afirmă angajamentul nostru continuu pentru un banking responsabil, în sprijinul proiectelor care aduc valoare în comunitate şi mediu”, spune Romulus Mircea, Director Direcţia Trezorerie, Raiffeisen Bank.

Emitentul va utiliza o sumă echivalentă cu veniturile nete obţinute din emisiunea de obligaţiuni pentru finanţarea şi/sau refinanţarea, parţial sau integral, a unor împrumuturi eligibile noi sau existente care oferă beneficii distincte pentru mediu, precum Împrumuturi Verzi şi Social Eligibile, cu o alocare minimă de 50% pentru categoriile sociale. Diferenţa până la 100% va fi alocată categoriilor verzi, conform criteriilor de eligibilitate descrise în Cadrul Emitentului privind emisiunea de Obligaţiuni pentru Sustenabilitate al băncii.

„Raiffeisen Bank este unul dintre cei mai activi emitenţi din sistemul financiar-bancar pe piaţa de capital locală, cu 7 emisiuni de obligaţiuni care se tranzacţionează astăzi la BVB şi care însumează o valoare totală de peste 3,7 miliarde de lei. Este a 3-a emisiune de obligaţiuni sustenabile a băncii listată la bursă, alături de alte 3 emisiuni de obligaţiuni verzi. Particularităţile acestor emisiuni de obligaţiuni reconfirmă direcţia pe care atât noi, cât şi investitorii, o considerăm importantă pentru societatea în care trăim, şi anume sustenabilitatea tuturor proiectelor finanţate prin piaţa de capital. Ne dorim să contribuim în continuare la dezvoltarea sustenabilă a economiei României prin mecanismele pieţei de capital şi să vedem tot mai mulţi emitenţi consecvenţi în implementarea proiectelor dedicate sustenabilităţii”, spune Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori Bucureşti.

Raiffeisen Bank a listat primele sale obligaţiuni la Bursa de Valori Bucureşti în anul 2013. În cei 10 ani, banca a listat la bursă 9 emisiuni de obligaţiuni, dintre care două au ajuns deja la scadenţă. În anul 2021, Raiffeisen Bank a marcat o premieră pe piaţa de capital, dar şi în sectorul bancar românesc prin listarea pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti a primei emisiuni de obligaţiuni verzi în valoare de peste 400 milioane de lei. În anii care au urmat, banca a continuat să emită şi să listeze noi obligaţiuni verzi, dar şi sustenabile, ajungând ca astăzi, valoarea tuturor emisiunilor Raiffeisen Bank tranzacţionate la bursă să fie de 3,7 miliarde de lei.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO