Burse - Fonduri mutuale

Raiffeisen Bank International, contract de market making pentru Transport Trade Services, transportator fluvial listat la BVB

Raiffeisen Bank International, contract de market making...

Autor: Eduard Ivanovici

29.03.2023, 16:15 298

Transport Trade Services (simbol bursier TTS), cel mai mare transportator integrat de mărfuri pe Dunăre, şi-a anunţat investitorii că a încheiat cu Raiffeisen Bank International un contract privind activitatea de marker maker pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti.

Contractul de garantare a lichidităţii intră în vigoare de la 1 mai 2023, se arată într-un raport publicat la BVB.

Acţiunile TTS se tranzacţionează în creştere cu 29% în ultimul an, pe un rulaj de 74,2 milioane de lei. În 2023, dinamica este de plus 11%, la o capitalizare de aproximativ 760 de milioane de lei.

Compania a înregistrat un profit consolidat de 178 de milioane de lei anul trecut, plus 168% prin raport cu rezultatul din 2021, în vreme ce afacerile s-au majorat cu 56% la peste 900 de milioane de lei. 

TTS a anunţat luna trecută că vrea să distribuie dividende de 33 de milioane de lei din profitul lui 2022. În funcţie de preţul actual al acţiunii, randamentul este de 4,3%. Tot în februarie, grupul a cumpărat operatorul portuar Decirom cu 21,8 milioane de euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO