• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8810
  • Leu / USD4.7247
Burse - Fonduri mutuale

Raiffeisen Centrobank devine market maker pentru acţiunile producătorului de vinuri Purcari, alături de brokerul BRK Financial Group. Adrian Tănase, CEO BVB: Este pentru prima data când o companie listată colaborează cu doi intermediari pentru susţinerea lichidităţii

Raiffeisen Centrobank devine market maker pentru acţiunile producătorului de vinuri Purcari, alături de brokerul BRK Financial Group. Adrian Tănase, CEO BVB: Este pentru prima data când o companie listată colaborează cu doi intermediari pentru susţinerea lichidităţii

Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori Bucureşti

Autor: Cristina Bellu

01.09.2021, 09:45 227

Purcari (simbol bursier WINE), unul dintre principalii producători de vin şi brandy din Europa Centrală şi de Est care gestionează aproximativ 1,300 de hectare de podgorii şi 4 vinării din România şi Republica Moldova, beneficiază începând de astăzi, 1 septembrie, de serviciile de Market Maker al Emitentului (MME) din partea Raiffeisen Centrobank.

Producătorul devine astfel prima companie listată la Bursa de Valori Bucureşti care beneficiază în acelaşi timp de servicii de Market Maker al Emitentului furnizate de doi intermediari, Raiffeisen Centrobank şi BRK Financial Group.

„Este pentru prima data când o companie listată colaborează cu doi intermediari, în cadrul programului de Market Maker al Emitentului, pentru susţinerea lichidităţii. Acest fapt demonstrează interesul Purcari Wineries pentru performanţa acţiunii WINE. Ne dorim ca tot mai mulţi emitenţi să urmeze exemplul Purcari Wineries, precum şi al celorlalţi emitenţi parte a acestui program, şi să folosească această oportunitate”, spune Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori Bucureşti.

Activitatea de Market Maker al Emitentului va fi prestată de Raiffeisen Centrobank în baza unui contract semnat cu Purcari Wineries. Compania s-a listat pe Piaţa Reglementată a BVB în februarie 2018. Acţiunile WINE sunt incluse în şase indici bursieri, respectiv BET, BET-TR, BET-XT-TR, BET-BK, BET-XT, BETPlus.

„Prin colaborarea cu Raiffeisen Centrobank pentru servicii de market maker ne propunem să susţinem în continuare lichiditatea acţiunilor Purcari, precum şi să creştem atractivitatea acestora pentru investitori. Ne dorim astfel să deschidem calea pentru includerea Purcari în indicii FTSE Russell, acolo unde atingerea unui anumit nivel de lichiditate bursieră este o condiţie prealabilă. În timp ce ne concentrăm asupra fundamentelor afacerii şi asupra creşterii companiei, rămânem orientaţi către investitori şi vom continua să le creăm valoare prin activităţi precum această colaborare cu Raiffeisen Centrobank”, adaugă Eugen Comendant, COO, Purcari Wineries.

Numărul total al instrumentelor financiare listate la BVB care beneficiază de serviciile de Market Maker al Emitentului ajunge astfel la 16, dintre care 15 acţiuni şi o emisiune de obligaţiuni.

„Suntem încântaţi să începem activitatea de Marker Maker al Emitentului pentru încă o companie listată la Bursa de Valori Bucureşti. Raiffeisen Centrobank îşi extinde continuu activitatea pe piaţa de capital din România. Suntem bucuroşi să cooperăm din nou cu Purcari Wineries,  după ce în 2018 am sprijinit listarea companiei prin realizarea ofertei publice iniţiale”, completează Günther Kornfellner, Equities & Derivatives Trader for EMEA, Raiffeisen Centrobank.

Market Makerul Emitentului este participantul la sistemul de tranzacţionare al BVB care şi-a asumat rolul de a susţine lichiditatea unui instrument financiar.

Purcari a înregistrat în primul semestru din 2021 un profit net de 20,4 mil. lei, în creştere cu 31% faţă de S1/2020, la venituri de 106,5 mil. lei, cu 25% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut, după ce vânzările au accelerat cu 47% în al doilea trimestru, potrivit raportului financiar publicat la BVB.

Compania are o capitalizare de 600 mil. lei, iar acţiunile sâau apreciat cu 36,3% în acest an, după tranzacţii de peste 110 mil. lei.

Grupul a fost fondat de Victor Bostan şi are în acţionariat o serie de investitori precum Amboselt Universal Inc (20%), Pavăl Holding (5%), Conseq, Franklin Templeton şi SEB, arată datele BVB.

 


 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0162
Ieri: 4.9469
Azi: 4.7247
Diferență: -0,4803
Ieri: 4.7475
Azi: 5.8810
Diferență: 1,2708
Ieri: 5.8072
Azi: 4.7380
Diferență: 0,2836
Ieri: 4.7246