Burse - Fonduri mutuale

Război la vârful celei mai profitabile companii a statului: Fondul Proprietatea cere revocarea a patru membri din boardul Hidroelectrica, inclusiv preşedintele

Război la vârful celei mai profitabile companii a...

Autor: Liviu Popescu

20.06.2017, 00:00 381

Fondul Proprietatea, acţionar cu 20% la Hidroelectrica, solicită convocarea acţionarilor pentru a revoca patru membri din boardul companiei, printre care şi preşedintele, întrucât aceştia ar fi încălcat mai multe reguli de etică şi principii de guvernanţă corporativă.

„Numirea unor noi membri ai directoratului pentru o perioadă de patru luni, fără niciun fel de experienţă în companie şi în conducerea executivă a unei companii din domeniul producţiei de energie electrică, prin înlocuirea unor profesionişti calificaţi, pune în pericol rezultatele excelente ale Hidroelectrica şi acţionează împotriva intereselor companiei şi ale acţionarilor”, explică Greg Konieczny, director general al Fondului Proprietatea şi Manager de portofoliu.

Fondul susţine că cei patru membri nu s-au opus la propunerea ca în mod arbitrar Petronel Chiriac, membru al directoratului, să fie înlocuit cu Adrian Constantin Volintiriu, fară a implementa un proces de selecţie transparent.

Fondul consideră că cei patru membri au încălcat codul de etică al Hidroelectrica şi principiile codului de guvernanţă corporativă prin desconsiderarea realizărilor membrilor actualului directorat şi prin desconsiderarea necesităţii de a vea o analiză detaliată a abilităţilor profesionale şi a expertizei adecvate unei astfel de poziţii. Acţionarul majoritar al Hidroelectrica este statul, iar Fondul Proprietatea are 20%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO