Burse - Fonduri mutuale

Reţeaua de clinici Dr. Leahu anunţă venituri de circa 60 mil. lei în prima jumătate a anului, plus 33%, şi un profit de 63.000 lei, de la 4,8 mil. lei în S1/2021

Reţeaua de clinici Dr. Leahu anunţă venituri de circa...

Autor: Eduard Ivanovici

28.09.2022, 10:35 212

Reţeaua de clinici stomatologice Dr. Leahu, cu obligaţiuni listate la Bursa locală, a anunţat venituri din exploatare de 59,3 milioane de lei în prima jumătate a anului, în urcare cu 32,8% faţă de rezultatul de anul trecut.

Profitul net al perioadei respective a fost de 62.791 lei, de la 4,8 milioane anul trecut, reprezentând o scădere de 98,7%, conform calculelor efectuate de ZF pe baza datelor din raportul semestrial al societăţii.

Totuşi, EBITDA – câştiguri înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare – a ajuns la 9 milioane de lei, de peste două ori mai mare prin comparaţie cu rezultatul din S1/2021, respectiv 4,4 milioane de lei.

În primul semestru din 2022, soldul datoriilor financiare a înregistrat o scădere de 6,15% faţă de anul precedent, o valoare totală de 33 de milioane de lei faţă de sfârşitul anului 2021, când valoarea era de 35,2 milioane de lei, se arată în raportul financiar publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

La 30 iunie, activele imobilizate au crescut cu circa 2% la 87,6 milioane de lei, în timp ce activele curente au scăzut cu 14% la 23,1 milioane de lei. „În cadrul grupului de companii nu există o politică oficială de prognoză deoarece se află într-un stadiu de expansiune accelerată bazată pe extinderea reţelei de clinici la nivel naţional şi dezvoltarea turismului dentar la nivel european (...)

Aşadar, ţinând cont de faptul că obiectivul principal al companiei pentru următorii 3 ani este bazat pe deschiderea de noi clinici, conducerea grupului de companii se concentrează pe elementele de venit şi cheltuieli”, scrie compania în raport.

Anul trecut, CEO-ul şi fondatorul Ionuţ Leahu spunea că, după ce compania a spart gheaţa în industria stomatologiei cu listarea de obligaţiuni, următorul pas este listarea de acţiuni la BVB. Totuşi, decizia urmează a fi luată după ce vor fi atinse obiectivele asumate în cadrul acordului încheiat cu fondul de private equity Morphosis Capital, intrat în 2020 în acţionariatul grupului.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO