Burse - Fonduri mutuale

Revenire senzaţională luni la Bursa de Valori: De la minus 0,4%, indicele BET închide şedinţa cu o creştere de 1%. Plus 4,4% pe Electrica, 3,1% pentru One United Properties şi 3% la Digi

Revenire senzaţională luni la Bursa de Valori: De la...

Autor: Eduard Ivanovici

16.06.2025, 18:05 1869

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat luni, 16 iunie o creştere de 0,94% prin prisma indicelui de referinţă BET, după o şedinţă petrecută în cea mai mare parte în teritoriu negativ. La un moment dat, scăderea ajunsese la 0,4%, conform datelor bvb.ro.

Indicele a marcat cel mai recent maxim istoric pe 6 iunie; de atunci, BET a scăzut în fiecare dintre cele patru sesiuni de tranzacţionare de săptămâna trecută, încheiată cu un declin de 2,3%.

Luni, cele mai mari randamente din structura indicelui au fost consemnate de MedLife (4,4%), Electrica (3,8%), One United Properties (3,1%), Digi (3%) şi BRD SocGen (3%). TeraPlast Bistriţa a pierdut 1,3%, iar Nuclearelectrica a scăzut cu 0,7%.

Lichiditatea pieţei principale de acţiuni de la BVB s-a ridicat astăzi 47 mil. lei, cel mai scăzut nivel de aproape o lună. Banca Transilvania a asigurat 15 mil. lei, deci circa o treime din total.

Indicele paneuropean Stoxx 600 creştea cu 0,5% la ora publicării ştirii şi se pregătea să încheie o serie de cinci sesiuni consecutive pe pierdere. Pe fondul ştirilor conform cărora Iranul vrea să înceteze ostilităţile cu Israel, preţul unui baril de petrol Brent scădea cu 4,7% la 70,4 dolari, potrivit CNBC.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels