Burse - Fonduri mutuale

Riscurile „deal“-ului Rompetrol: statul renunţă la datorie iar fondul de un miliard de dolari promis de kazahi rămâne doar pe hârtie

Riscurile „deal“-ului Rompetrol: statul renunţă la...

Autor: Radu Bostan

30.07.2015, 00:08 774

Guvernul merge înainte cu vânzarea unui pachet de 26% din acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC) deşi grupul kazah KazMunayGas, acţionarul ma­jo­ritar cu drept de preferinţă la cum­părarea acţiunilor RRC, nu şi-a asumat niciun termen pentru înfiin­ţarea unui fond de investiţii de un miliard de dolari, scăpând însă de plata datoriei istorice de 600 milioane de dolari.

Prin vânzarea de către statul român a acţiunilor RRC pentru o sumă de cel puţin 200 milioane de dolari, grupul kazah KazMunayGas obţine iertarea datoriilor la un „discount“ de 66% şi stingerea tuturor litigiilor actuale sau viitoare pe tema conversiei în acţiuni a datoriei istorice. Kazahii au cumpărat Rompetrol în 2007 de la Dinu Patriciu, iar creanţa de 600 milioane de dolari datează de la începutul anilor 2000.

Participarea cu 150 mil. dolari la fon­dul de investiţii, care ar tre­bui să realize­ze proiecte de un miliard de dolari în Ro­mânia în şapte ani, nu îi va dez­avan­taja însă pe kazahi, pentru că aceştia vor re­ţine tot profitul generat de fond până la momentul recuperării in­tegrale a con­tribu­ţiei iniţiale, potrivit me­moran­du­mului încheiat în 2013 cu guvernul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO