Burse - Fonduri mutuale

Rivian, cu zero venituri în 12 ani de activitate, devine al treilea cel mai valoros producător auto din lume

Rivian, cu zero venituri în 12 ani de activitate, devine al treilea cel mai valoros producător auto din lume

Autor: Eduard Ivanovici

21.11.2021, 15:02 8373

Rivian (simbol bursier RIVN), un startup înfiinţat în 2009 care nu a înregistrat până acum niciun venit, a devenit recent al treilea cel mai valoros producător de automobile la nivel mondial, conform CNN Business.

Grupul american şi-a efectuat debutul pe piaţa de capital în urmă cu o săptămână, iar preţul acţiunii s-a dublat între timp, Rivian afişând în prezent o capitalizare de peste 140 de miliarde de dolari, peste Volkswagen (139 de miliarde) şi Daimler (96 de miliarde). Pe primele două locuri de găsesc Tesla şi Toyota, cu valori de piaţă de 1.000 de miliarde de dolari şi, respectiv, 260 de miliarde.

Rivian a efectuat primele livrări de camioane în urmă cu două luni, iar marea majoritate a maşinilor au mers către angajaţii companiei, potrivit documentelor publicate la SEC (ASF-ul american). Totuşi, societatea a obţinut susţinerea unor grupuri precum Ford şi  Amazon, care a achiziţionat o participaţie de 20% în 2019.

Entuziasmul privind vehiculele electrice nu este nou – mulţi analişti, inclusiv Elon Musk, au declarat că Tesla este supraevaluată. Însă acţiunile producătorului continuă să crească, pe măsură ce Wall Street-ul îşi imaginează un viitor unde maşinile electrice reprezintă norma. Sub planul de infrastructură al preşedintelui Joe Biden, de 1,2 trilioane de dolari, circa 7,5 miliarde de dolari vor merge către construirea unei reţele naţionale de încărcare a automobilelor electrice.

De asemenea, oamenii care au decis să nu investească în Tesla în urmă cu un deceniu nu îşi propun să rateze încă un pionier al industriei.

Un alt exemplu de companie care ridică semne de întrebare în rândurile analiştilor este Lucid (LCID). Ieri, valoarea de piaţă a companiei, listată anul trecut la New York, a ajuns la aproape 90 de miliarde de dolari, după ce acţiunile producătorului de maşini electrice s-au apreciat cu 24%, alimentate de o declaraţie a executivilor, potrivit cărora rezervările pentru primele vehicule ale firmei au crescut semnificativ, iar planurile de producţie pentru 2022 sunt în linie cu estimările, relatează CNBC.

Astfel, Lucid valorează mai mult decât BMW, Ford şi Stellantis, în contextul în care societatea a început oficial livrările la sfârşitul lunii trecute. Principalul vehicul al companiei, sedanul Air Dream Edition, costă aproximativ 170.000 de dolari şi are o autonomie de peste 830 de km. Acţiunile Lucid sunt pe plus cu 470% în ultimele 12 luni. 

 
 
 
AFACERI DE LA ZERO