• Leu / EUR4.9211
  • Leu / GBP5.7073
  • Leu / USD4.6615
Burse - Fonduri mutuale

ROCA Industry preia integral compania Dial din Hârşova. Tranzacţie de 14 mil. euro

ROCA Industry preia integral compania Dial din Hârşova. Tranzacţie de 14 mil. euro

Autor: Cristina Bellu

26.09.2022, 11:28 696

ROCA Industry (simbol bursier ROC1), holdingul de materiale de construcţii al ROCA Investments, continuă să-şi extindă portofoliul odată cu finalizarea tranzacţiei demarată în luna aprilie a acestui an, prin care a preluat integral compania Dial, important jucător în piaţa produselor din sârmă metalică, fondată de antreprenorul Vasile Roşu în localitatea Hârşova, din judeţul Constanţa.

Tranzacţia, în valoare de 11 milioane de euro, la care se vor adaugă până la 3 milioane de euro, în funcţie de îndeplinirea unor metrici de performanţă, reconfirmă teza de investiţii a holdingului, de creştere prin diversificarea sectoarelor de materiale de construcţii în care ROCA Industry activează, conform unui comunicat.

„Preluarea companiei Dial în portofoliul ROCA Industry reprezintă un pas firesc şi important în dezvoltarea holdingului şi, de asemenea, materializarea strategiei de creştere a valorii pe care o aducem investitorilor noştri“, spune Ionut Bindea, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general interimar al ROCA Industry. 

Vasile Roşu, fondatorul Dial, rămâne parte din companie în următoarea perioadă, asigurând transferul de know-how necesar dezvoltării următoare, în parteneriat cu ROCA Industry. 

„Cred că mulţi antreprenori români se află într-o situaţie similară cu cea în care eram eu, în care compania pe care am ridicat-o cu succes de la zero şi am transformat-o într-un afacere profitabilă, într-o industrie de viitor, are nevoie de un nou  partener de drum, care să o ducă  în continuare la următorul nivel. (...) în perioada următoare voi rămâne alături de ei şi de companie, pentru a asigura transferul de know-how şi viziune.“ adaugă Vasile Roşu, fondatorul Dial. 

Înfiinţată în anul 1994, în Hârşova, jud. Constanţa, Dial şi-a început activitatea prin producerea de dopuri şi furtun. 

Mai târziu, compania şi-a lărgit domeniul de activitate prin achiziţionarea unei linii de confecţionat plasa rabitz. între 1998-2005, Dial îşi creşte capacitatea de producţie prin achiziţionarea a trei utilaje de produs plasă împletită de gard de la un furnizor din Japonia, iar în anii care au urmat şi-a extins portofoliul cu două noi produse: panourile bordurate de gard şi plasa sudată de gard la role, arată datele de pe site-ul societăţii.

Ulterior, datorită cererii crescânde a produselor din sârma destinată prejmuirilor, Dial a renunţat treptat la produsele din mase plastice.

În 2021, compania a raportat afaceri de 12 mil. euro, iar pentru anul în curs şi-a bugetat investiţii de 8 mil. euro (aprox. 40 mil. lei).

În S1/2022, societatea a încheiat cu afaceri de aproximativ 41 mil. lei.

Lansată în luna decembrie a anului trecut şi listată la bursă în ianuarie, ROCA Industry şi-a extins treptat prezenţa în sectorul materialelor de construcţii şi în prezent grupează companiile BICO Industries (70%), Sarcom (100%), Terra (100%), Eco Euro Doors (70%), si Dial ( 100% ).

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9211
Diferență: 0,0386
Ieri: 4.9192
Azi: 4.6615
Diferență: -0,5058
Ieri: 4.6852
Azi: 5.7073
Diferență: 0,1949
Ieri: 5.6962
Azi: 4.9963
Diferență: 0,4544
Ieri: 4.9737