♦ Cu un avans de 49% de la începutul anului şi de 82% în ultimele 12 luni, BET a devenit indicele cu cea mai bună evoluţie din lume, susţinut de bănci şi energie, de valul de investitori noi şi de lichiditatea aproape dublă, într-un an în care corecţia globală a ocolit exact structura pieţei româneşti.
Bursa de Valori Bucureşti a devenit cea mai performantă piaţă de capital din lume, atât de la începutul anului, cu un avans al indicelui BET de aproape 50%, cât şi în ultimele 12 luni, cu un plus de 82%, arată o analiză realizată de ZF pe aproape 100 de burse.
Singurele pieţe cu randamente nominale mai mari sunt câteva burse africane şi cea din Venezuela, care nu au fost luate în calcul în analiza ZF pentru că acolo inflaţia e foarte ridicată sau de-a dreptul hiperinflaţia goleşte cifrele de sens.
Indicele IBC de la Caracas afişează un avans de 870% în ultimul an, dar creşterea este artificială: inflaţia anuală din Venezuela depăşeşte 500%, iar bolivarul s-a depreciat de la circa 300 la aproximativ 720 de unităţi pe dolar de la începutul anului, astfel că acţiunile urcă nominal doar pentru că banii în care sunt exprimate se prăbuşesc. Acelaşi fenomen, la scară mai mică, distorsionează randamentele din Ghana, Nigeria şi Zimbabwe, pieţe mici şi cu lichiditate redusă.
Ciudate sunt căile capitalismului
Fără guvern cu puteri depline din 5 mai, cu recesiunea la uşă şi cu inflaţia cea mai ridicată din Uniunea Europeană, bursa de la Bucureşti a înţeles că trebuie să meargă înainte prin forţe proprii şi a urcat la noi maxime istorice. Capitalizarea pieţei a trecut de 710 mld. lei la finalul lui iulie, faţă de 523 mld. lei în decembrie 2025.
„România conduce Europa într-un an în care pieţele dezvoltate au cochetat cu corecţia. Rezultatul este unul pe care piaţa locală nu l-a mai avut: cu un avans de aproape 49% de la începutul anului şi de circa 82% pe ultimele douăsprezece luni, BET este primul indice din Europa pe ambele orizonturi de timp“, spune Alexandru Dobre, director general adjunct al TradeVille.
Mediana celor 92 de pieţe analizate este de circa 9% de la începutul anului, ceea ce înseamnă că Bucureştiul face de peste cinci ori mai mult. „Contrastul cu pieţele dezvoltate este ceea ce face performanţa cu adevărat neobişnuită. În ultima lună, în timp ce BET a câştigat aproape 14%, NASDAQ 100 a pierdut circa 10%, Nikkei 225 peste 12%, bursa din Taiwan peste 13%, iar KOSPI, cea mai bună piaţă a lumii până în mai, s-a prăbuşit cu peste 30%“, adaugă Dobre.
Bursa de la Seul, vedeta ultimului an şi jumătate, a cedat locul întâi Bucureştiului după un iulie negru: pe 28 şi 29 iulie, KOSPI a declanşat două zile la rând mecanismul de suspendare a tranzacţiilor, o premieră în istoria bursei sud-coreene, pe fondul temerilor că producătorii chinezi de memorii, în frunte cu CXMT, care a atras cel puţin 8,6 miliarde de dolari la listarea de la Shanghai, cu o creştere de 466% în prima zi, vor eroda poziţia Samsung şi SK Hynix.
Sorin Cristian Niţă, lector universitar doctor la FABIZ din cadrul Academiei de Studii Economice, spune că este o performanţă care depăşeşte confortabil orice bursă europeană dezvoltată şi pune România, cel puţin temporar, în compania unor pieţe emergente aflate în pline recuperări spectaculoase. „Explicaţia nu ţine de un miracol economic, ci de o combinaţie de factori: BET pornea de la un nivel relativ scăzut faţă de potenţialul companiilor listate, apetitul investitorilor pentru pieţe emergente subevaluate a crescut, iar câteva titluri grele din energie şi bănci au dus indicele în sus. Comparaţia cu bursa nu înseamnă însă automat o economie mai sănătoasă – free floatul e mic, indicele e concentrat pe puţine sectoare, iar câştigul e nominal, nu ajustat cu inflaţia locală. Cu alte cuvinte, investitorul de la bursă câştigă real; salariatul mediu simte altceva.“

Sorin Niţă, ASE: O bursă atractivă e ocazia ideală pentru mai multe listări - de companii de stat sau private - cât timp apetitul investitorilor e ridicat.
Dincolo de cifre, momentul este foarte important deoarece ferestrele de piaţă favorabile nu ţin veşnic, continuă el. „O bursă atractivă e ocazia ideală pentru mai multe listări – de companii de stat sau private – cât timp apetitul investitorilor e ridicat. Dacă România ratează acest interval, riscă să rămână cu un titlu de presă frumos şi cu o piaţă de capital la fel de subdezvoltată ca înainte“.
Motivele corecţiei globale sunt, în opinia lui Dobre, cumulative: tensiunile comerciale, conflictul din Orientul Mijlociu care a împins petrolul peste 90 de dolari pe baril şi mai ales reeva-luarea brutală a cheltuielilor de capital din infrastructura de inteligenţă artificială, care a lovit în plin producătorii de semiconductori.
Aici, spune el, intervine un element pe care investitorii îl subestimează adesea: compoziţia indicelui BET.
„Sectorul bancar reprezintă circa 26% din indice, iar energia, utilităţile şi petrolul şi gazele cumulează o pondere comparabilă. Practic, expunerea la ciclul semiconductorilor este nulă“, explică oficialul TradeVille. Companii cu flux de numerar predictibil, active reglementate şi bănci care beneficiază de dobânzi încă înalte au funcţionat ca un amortizor.
Al doilea motor este intern. Numărul investitorilor a ajuns la peste 285.000 la finalul lui 2025, cu 26% mai mult decât în 2024, iar BVB estimează 350.000-400.000 de conturi la finalul acestui an“.
Această bază de investitori a produs efectul care lipsea: lichiditatea. Valoarea zilnică tranzacţionată pe piaţa principală s-a apropiat de 120 de milioane de lei, aproape o dublare faţă de anul trecut“, spune Dobre.
Listările Cris-Tim, Electro-Alfa cu suprasubscrieri de zeci de ori pe tranşele de retail, au alimentat direct această dinamică. La nivelul companiilor din BET, Romgaz a urcat cu 81% de la începutul anului, Electrica cu 88%, Banca Transilvania cu 40%, iar OMV Petrom cu 25%.
Există însă şi voci care recomandă prudenţă. Într-un raport din 27 iulie, economiştii UniCredit notează că avansul pieţei româneşti a fost alimentat de fluxuri locale, inclusiv de la fondurile de pensii, dar că, „având în vedere riscurile din mediul politic şi macroeconomic, piaţa de acţiuni românească pare scumpă“, cu multipli de evaluare comparabili cu cei ai bursei din Praga.

Banca italiană avertizează că riscurile fiscale ar putea majora prima de risc de ţară, chiar dacă marile companii energetice ar urma să beneficieze de intrarea în producţie a proiectului Neptun Deep, aşteptată după 2027. Nici randamentul dividendelor nu mai este ce a fost: “după aprecierea de preţ din 2025 şi 2026, randamentul mediu brut estimat pentru companiile din BET a coborât spre 3%, de la aproape 4% anul trecut“.
Tocmai de aceea, momentul cere mai mult decât aplauze. Lumina reflectoarelor internaţionale nu a fost niciodată mai puternică asupra Bucureştiului, iar o performanţă de acest calibru este cel mai bun material de promovare pe care România l-a avut vreodată în faţa investitorilor străini.
Miza: MSCI menţine România în categoria pieţelor de frontieră, singurul criteriu neîndeplinit fiind lichiditatea, exact indicatorul pe care creşterea din acest an îl mişcă. „Cu Grecia care iese din universul emergent MSCI în 2027 şi cu un calendar de listări de pachete din companii de stat, România are pentru prima dată o traiectorie credibilă spre statutul de piaţă emergentă şi la MSCI - cu precizarea că acest tip de promovare cere ani de lichiditate susţinută, nu un singur an bun“, spune Alexandru Dobre.
O promovare la statutul de piaţă emergentă ar aduce automat miliarde de euro de la fondurile pasive globale, ar ieftini finanţarea companiilor româneşti, ar încuraja noi listări - private şi de stat - şi ar reduce dependenţa economiei de creditul bancar şi de banii europeni. Mai multe companii pe bursă înseamnă capital pentru investiţii, locuri de muncă şi taxe plătite acasă.

