Burse - Fonduri mutuale
Romcab Târgu-Mureş este datornică la bănci cu 350 mil. lei. EximBank este cel mai mare creditor, cu 150 mil. lei
Producătorul de cabluri Romcab Târgu-Mureş (MCAB) avea în decembrie anul trecut împrumuturi contractate de la bănci de 350 mil. lei, din care cea mai mare parte provin de la banca de stat EximBank, cu 150 mil. lei.
Banca Internaţională de Investiţii urmează în topul celor mai mari creditori ai companiei în insolvenţă cu un împrumut de 68 mil. lei, iar podiumul este completat de CEC Bank, cu circa 76 mil. lei. Astfel, două bănci de stat - EximBank şi CEC Bank - figurează cu împrumuturi de circa 226 mil. lei acordate companiei Romcab, adică 65% din total, potrivit informaţiilor din raportul anual.
„Având în vedere deschiderea procedurii insolvenţei la Romcab, intervenită ca urmare a cererilor concurente formulate de către societate şi de către mai mulţi creditori, inclusiv EximBank, banca s-a conformat prevederilor normative aplicabile într-o asemenea situaţie şi a formulat, cu respectarea termenelor legale, cerere de admitere a creanţelor în tabelul creditorilor Romcab“, potrivit băncii.
-
Complicatul exit al Lukoil din România: e bătaie pe benzinării, puţin interes pentru rafinărie, iar vânzarea ar viza şi Marea Neagră. Cine stă la pândă?
-
Educaţie, stil de viaţă şi wellness. Tinerii din România - imaginea de ansamblu: pe primul loc în UE la riscul de sărăcie, pe primul loc după limbile străine studiate, pe primul loc ponderea tinerilor care părăsesc şcoala înainte de absolvire
-
Aeroporturile din România au fost tranzitate în 2022 de 21 de milioane de pasageri, în creştere cu 87,5% faţă de anul anterior şi triplu faţă de 2020
-
Adrian Urdă, Cometex: Vom realiza investiţii de peste 200 mil. euro în retail până în 2025. Infrastructura nouă atrage şi proiecte
-
Gigi Becali, un vietnamez, Horia Manda şi Radu Bugica au încheiat cele mai mari contracte de concesiune cu ADS în 2022
-
Producătorul de material rulant Softronic din Craiova a atins anul trecut pragul de 200 de milioane de lei cifră de afaceri. „A fost un an pe creştere, am vândut 10 locomotive către operatorii privaţi de marfă“
-
Urmează ZF Power Summit 2023, 21-23 februarie. Care sunt planurile Electrica, cel mai mare jucător din furnizarea şi distribuţia de energie din România, în care statul încă are un cuvânt greu de spus? Aflaţi la ZF Power Summit
-
Un salariu pe zi. Un peisagist câştigă între 600 şi 1.000 de euro net pe lună
-
Afaceri de la Zero. Mihaela Pop şi-a completat cariera în drept cu Zizzou, un business cu bijuterie din ceramică şi obiecte vestimentare, pornit cu o finanţare europeană de 84.000 de euro
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Petru David, Sarmis Capital, câştigătorul concursului FT pentru cel mai performant portofoliu de acţiuni: Am un sentiment pozitiv cu privire la BVB, însă nu sunt nici bearish, nici bullish. Titlurile de stat, cea mai bună investiţie în această perioadă
-
Sancţiunile continuă. Euroins a fost sancţionată din nou de ASF cu o amendă de 309.400 lei în decembrie 2022 pentru întârzierea soluţionării cererilor de despăgubire şi a plăţilor datorate clienţilor
-
Cursul valutar a închis săptămâna la 4,89 lei/euro, în scădere cu 0,5% faţă de ziua de luni. Dolarul a fost cotat vineri la 4,49 lei. Robor la 3 luni a scăzut uşor, la 7,23%