Burse - Fonduri mutuale

​Romgaz: Acţiunea se află pe un trend de creştere după ce compania a previzionat un program de investiţii pe următorii cinci ani de circa 15,7 miliarde de lei

​Romgaz: Acţiunea se află pe un trend de creştere după ce compania a previzionat un program de investiţii pe următorii cinci ani de circa 15,7 miliarde de lei

Autor: Tibi Oprea

19.05.2020, 16:22 261

Romgaz (simbol bursier SNG), cel mai mare producător de gaze naturale din România, a anunţat marţi că acţiunea SNG se află pe un trend ascendent după ce compania a publicat Strategia de Dezvoltare/Investiţii pentru perioada 2020-2025, prin care se previzionează un program de investiţii de circa 15,69 miliarde de lei.

În ultima lună, acţiunile Romgaz s-au apreciat cu 6%, în timp ce de la începutul anului acestea afişează o scădere de 19,14%, emitentul ajungând la 11,5 miliarde lei capitalizare, potrivit datelor BVB.

„Investiţiile joacă un rol determinant în reducerea declinului natural al producţiei, atât prin descoperirea de noi rezerve de hidrocarburi cât şi prin îmbunătăţirea gradului de recuperare actual, prin reabilitarea, dezvoltarea şi modernizarea facilităţilor existente, dar şi în valorificarea unor noi oportunităţi de creştere şi diversificare. Astfel, programul de investiţii pe perioada de referinţă, va fi orientat în cea mai mare parte către producţia de gaze naturale (circa o treime din sumă), asocieri/parteneriate în proiecte offshore (Marea Neagră) şi producere- stocare energie electrică (o altă treime din sumă, respectiv 5,475 miliarde lei), diversificare – petrochimie şi producţia energie electrică, diferenţa până la 15,69 miliarde de lei total investiţii pentru următorii 5 ani. Doresc să menţionez însă că elaborarea strategiei s-a bazat pe scenariul business as usual, neţinând cont de situaţia curentă a pandemiei de COVID-19 şi se impune revizuirea informaţiilor îndată ce vor exista prognoze macroeconomice cu un grad de certitudine mai ridicat”, a declarat Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz.

Volintiru este de părere că investitorii au înţeles programul ambiţios de investiţii pe care managementul şi l-a asumat, iar creşterea preţului acţiunii reprezintă un plus de încredere pe care aceştia îl investesc în companie.

Potrivit companiei, în ciuda perioadei grele (iarnă caldă şi pandemia de COVID-19) şi a reducerii preţului gazelor şi a cifrei de afaceri, Romgaz a reuşit o scădere a cheltuielilor cu 22%, generând pe primul trimestru un profit mai mare cu 114 milioane de lei faţă de cel bugetat.

“Apariţia pandemiei de COVID-19 a generat turbulenţe semnificative la nivelul economiei globale, precum şi un grad ridicat de incertitudine. Revenirea la ritmul iniţial de creştere economică depinde într-o măsură covârşitoare de capacitatea de adaptare a companiei la cerinţele pieţei şi la diversificarea tipurilor de servicii şi produse pe care aceasta le oferă. Luând în considerare cele de mai sus, Romgaz îşi propune să fie un jucător activ, profitabil şi competitiv pe piaţa de producţie de gaze naturale şi a energiei electrice precum şi să intre pe noi pieţe, cum ar fi piaţa produselor petrochimice”, transmite compania.

AFACERI DE LA ZERO