• Leu / EUR4.6975
  • Leu / GBP5.3305
  • Leu / USD4.1192
Burse - Fonduri mutuale

Romgaz prelungeşte două săptămâni contractul cu ELCEN

Romgaz prelungeşte două săptămâni contractul cu ELCEN

Autor: Radu Bostan

17 dec 2015 349
Romgaz (SNG) menţine până la sfâr­şitul anului livrările de gaze către Elec­trocentrale Bucureşti (ELCEN), fur­nizorul de energie termică al Ca­pi­talei, dar livrările de la 1 ianuarie vor depinde de eşalonarea datoriilor de 100 mil. euro.

„Încheierea noilor contracte de furnizare a gazelor naturale pentru pe­rioada 01 ianuarie 2016 - 30 septembrie 2016 va fi condiţionată de încheierea con­venţiei de eşalonare în formă auten­tifi­cată, concomitent cu contractul de garantare ipotecă imobiliară rang I, cât mai devreme posibil, dar nu mai târziu de data de 29 decem­brie 2015“, a anunţat ieri pe bursă consiliul de ad­ministraţie al Romgaz.

Acţiunile SNG şi-au continuat scă­derea pe bursă, atin­gând un nou minim de 26,65 lei/acţiune.

Producătorul de gaze va continua încă două săptămâni să vândă „com­bustibil“ CET-urilor care încălzesc Ca­pitala, în aceleaşi condiţii ca până acum, adică cu plata în avans şi cu penalităţi de întârziere de 0,05% pe zi.

Decizia anunţată de companie ieri arată ca un ultimatum dat furni­zo­rului de energie termică al Capitalei, care este în acelaşi timp unul dintre cei mai mari clienţi ai Romgaz, dar şi cel mai mare da­tornic.

La 4 decembrie, datoriile ELCEN către Romgaz se ridicau la 445 milioane de lei, din care 60% erau datorii restante încă din luna martie 2015. La rândul său, ELCEN are creanţe mari de încasat de la RADET, distribuitorul de energie termică al Capitalei.

Începând din această toamnă, Romgaz a ameninţat periodic ELCEN cu sistarea livrărilor, dar contractul dintre cele două companii a fost mereu prelungit cu încă o lună şi promisiunea unui calendar de plată a datoriei. De data aceasta, contractul va fi prelungit doar cu două săptămâni, adică până la sfârşitul anului, producătorul de gaze dorind probabil să aibă siguranţa încasărilor înainte de intrarea în perioa­da de vârf de consum.

Relaţia tensionată dintre Romgaz şi ELCEN a mai atins un punct critic în anul 2013, când datoriile ELCEN către producătorul de gaze naturale depăşeau 600 milioane de lei. La finalul anului, conflictul a fost stins printr-o decizie a statului, care a ordonat Romgaz să preia de la ELCEN termo­centrala Iernut din judeţul Mureş şi să renunţe la o creanţă de 653 milioane de lei.

Romgaz a început astfel să joace pe piaţa energiei, însă contribuţia segmentului la veniturile totale se menţine limitată. Compania nu îşi doreşte operarea pe termen lung a centralei, care a fost construită în anii 1960, ci ia în calcul investiţia într-o centrală nouă, mai mică şi modernă, care să fie dezvoltată printr-un par­teneriat.

Tot ieri, Romgaz a semnat şi acte adiţionale noi la contractele cu Electrocentrale Galaţi, care prevăd plăţi de 11,5 milioane de lei pentru gazele livrate în decembrie 2015.

Situaţia sistemului de termoficare din Galaţi este şi mai gravă decât a celui din Bucureşti, producătorul de energie termică fiind în insolvenţă, iar distri­buitorul în faliment.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6975
Diferență: 0,1813
Ieri: 4.6890
Azi: 4.1192
Diferență: 0,1605
Ieri: 4.1126
Azi: 5.3305
Diferență: 0,6476
Ieri: 5.2962
Azi: 4.1441
Diferență: -0,0289
Ieri: 4.1453