Burse - Fonduri mutuale

Romgaz prezintă acţionarilor tabloul preluării Azomureş: instalaţii construite între 1968 şi 1981, gaz indisponibil până în 2027 şi investiţii de mediu estimate la 500 mil. euro, dar şi obiectivul: transformarea gazului în îngrăşăminte şi acoperirea a 90% din consumul intern

Romgaz prezintă acţionarilor tabloul preluării...

Autor: Liviu Popescu

29.06.2026, 14:36 13446

Romgaz (SNG), cel mai mare producător de gaze naturale din România, urmează să preia activele de producţie ale combinatului chimic Azomureş din Târgu Mureş, după şase luni de negocieri cu grupul elveţian Ameropa, proprietarul Azomureş prin intermediul TIPA Holding AG. Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor este convocată să aprobe acordul de transfer de activitate, cunoscut ca Transfer of Business Agreement. 

Decizia vine într-un moment în care compania traversează o perioadă financiară bună, dar cu presiuni operaţionale: în primul trimestru din 2026, Romgaz a înregistrat un profit net consolidat de 973 milioane lei, în creştere cu 2,3% faţă de perioada similară a anului anterior, însă cifra de afaceri a scăzut cu 10%, la 2,14 miliarde lei, ca urmare a livrărilor mai mici de gaze şi a obligaţiei de a vinde 78,8% din volume la preţuri reglementate.

Miza tranzacţiei este integrarea pe lanţul valoric al gazului natural. În loc să vândă gazul ca materie primă, Romgaz intenţionează să îl transforme în produse cu valoare adăugată - amoniac, uree, acid azotic, îngrăşăminte complexe de tip NPK şi melamină. 
Platforma Azomureş, dacă ar funcţiona la capacitate maximă, ar putea acoperi, potrivit referatului intern al companiei analizat de ZF si publicat pe site-ul Romgaz, „aproximativ 90% din necesarul pieţei naţionale de îngrăşăminte chimice". 

Te-ar putea interesa și:

Conducerea argumentează că această integrare poate funcţiona şi ca un mecanism de echilibrare economică: când preţul gazului scade şi veniturile din vânzare sunt afectate, costul mai redus al materiei prime poate susţine profitabilitatea producţiei de îngrăşăminte. „Acest efect nu trebuie tratat ca automat sau garantat", avertizează însă acelaşi document.

Costul ecologic al tranzacţiei este semnificativ. Azomureş nu şi-a atins doi dintre cei patru indicatori de performanţă privind reducerea emisiilor de CO2 asumate pentru 2025, ceea ce a atras o penalizare de 20% din certificatele de emisii alocate gratuit pentru perioada 2026-2030. 

Planul de tranziţie verde al platformei presupune „investiţii semnificative, estimate la aproximativ 478 milioane euro până în anul 2031" - o sumă care depăşeşte preţul de achiziţie al activelor şi care se adaugă unui program de investiţii deja extins al Romgaz. În primul trimestru din 2026, compania a investit aproape un miliard de lei, din care 710 milioane lei au mers către dezvoltarea perimetrului Neptun Deep din Marea Neagră, proiect care singur presupune cheltuieli totale de până la 4 miliarde de euro, împărţite egal cu OMV Petrom.

Starea tehnică a activelor Azomureş. O parte importantă a instalaţiilor a fost construită între 1968 şi 1981, iar modernizările au fost, potrivit referatului intern, „realizate selectiv". Documentul avertizează că analiza tranzacţiei „trebuie corelată cu starea tehnică efectivă a activelor, necesarul de investiţii, cerinţele de autorizare şi conformare, precum şi condiţiile comerciale necesare repornirii şi operării sustenabile a platformei". Zece rapoarte de due diligence, realizate de TUV Austria România şi KPMG Advisory, au acoperit procesele de producţie, starea fizică a echipamentelor şi conformitatea de mediu, însă concluziile lor detaliate nu sunt publice.

Prima producţie sub conducerea Romgaz nu este aşteptată mai devreme de trimestrul doi din 2027. Cauza directă este o ordonanţă de urgenţă adoptată în martie 2026, care obligă Romgaz să aloce producţia de gaze consumatorilor casnici până la 31 martie 2027 - aceeaşi reglementare care a contribuit la creşterea ponderii livrărilor la preţuri reglementate în T1 2026 şi la scăderea cifrei de afaceri din gaze cu 12,53% faţă de anul anterior. 

„ROMGAZ nu dispune, în mod realist, de volume proprii de gaze naturale disponibile pentru repornirea Activelor Ţintă înainte de începutul lunii aprilie 2027", recunoaşte referatul intern. La aceasta se adaugă un risc de personal: legislaţia în vigoare limitează angajările la companiile de stat fără creştere preconizată a veniturilor, iar primele venituri din Azomureş sunt estimate abia după repornirea producţiei.

Preţul tranzacţiei este de 46,459 milioane euro, la care se adaugă valoarea consumabilelor şi cheltuielile operaţionale din perioada de tranziţie. Valoarea contabilă a terenurilor şi construcţiilor combinatului era de aproximativ 126 milioane euro la sfârşitul lui 2024 - de aproape trei ori mai mare decât suma plătită pe active, diferenţă care reflectă starea tehnică a instalaţiilor şi riscurile operaţionale şi de mediu pe care Romgaz şi le asumă. 

Acţiunile Romgaz s-au dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut la 15 lei [i o capitalizare de 58 mld. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Principalele valute BNR - ieri, 13:37
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri: