Burse - Fonduri mutuale

Romgaz semnează cu spaniolii de la Duro Felguera pentru finalizarea centralei de la Iernut, judeţul Mureş, după întârzieri de câţiva ani şi rezilieri de contract

Romgaz semnează cu spaniolii de la Duro Felguera pentru...

Autor: Eduard Ivanovici

30.03.2023, 12:32 898

Producătorul şi furnizorul de gaze naturale Romgaz (SNG) a aprobat încheierea contractului de achiziţie având ca obiect „finalizarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii: dezvoltarea CTE Iernut prin construcţia unei centrale termoelectrice noi cu ciclu combinat cu turbine pe gaz” cu grupul spaniol Duro Felguera, reiese dintr-o hotărâre a Consiliului de Administraţie al Romgaz din 29 martie.

„Contractul de achiziţie urmează să fie semnat de pârţi conform procedurilor corporative aplicabile, cu respectarea prevederilor Legii nr.99/2016 privind achiziţiile sectoriale”, potrivit unui raport de la BVB.

De asemenea, a fost avizată încheierea unui contract de tranzacţie între Romgaz şi Dure Felguera care va fi suspus Adunării Generale a Acţionarilor companiei deţinute majoritar de statul român.

Spaniolii de la Duro Felguera iau poziţie în scandalul centralei de la Iernut: Partea noastră era 98% gata. Ne rezervăm dreptul de a da în judecată Romgaz, dar încă sperăm la un acord

„Contractul de tranzacţie se va încheia cu scopul rezolvării unor diferende între părţi şi a finalizării lucrărilor rămase de executat la CTE Iernut”, precizează reprezentanţii Romgaz. Contractul va intra în vigoare în termen de cinci zile de la data îndeplinirii tuturor condiţiilor suspensive prevăzute în acesta, una dintre condiţii fiind aprobarea în AGA Romgaz.

În iunie 2021, Romgaz şi-a anunţat investitorii că a decis rezilierea definitivă a contractului privind construcţia centralei de la Iernut, judeţul Mureş, după trei luni de negocieri sterile cu consorţiul de contractori format din Dure Felguera şi Romelectro, cel mai mare contractor românesc pentru proiecte energetice, care şi-a cerut insolvenţa la începutul lui 2022.

Proiectul centralei de la Iernut – de 430 MW şi în valoare de 269 de milioane de euro – a fost început în 2016 şi avea ca termen de finalizare 2019, acesta reprezentând prima investiţie majoră derulată de statul român din ultimii 30 de ani.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO