Burse - Fonduri mutuale

Rompetrol Rafinare anunţă investiţii de aproximativ 40 milioane de dolari în capacităţile de stocare

Rompetrol Rafinare anunţă investiţii de aproximativ 40...

Autor: Eduard Ivanovici

04.10.2022, 00:04 206

Rompetrol Rafinare (simbol bursier RRC), parte a grupului KMG International, a iniţiat anul acesta un program de mentenanţă, reabilitare şi modernizare a capacităţilor de stocare pentru produsele obţinute în rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti. 

Efortul investiţional este estimat la circa 40 de milioane de dolari, pentru perioada 2022 – 2027, conform unui comunicat de presă. 

„Lucrările din parcul de rezervoare fac parte din strategia noastră operaţională, care vizează flexibilizarea proceselor de producţie, în condiţii totale de siguranţă şi protecţie a mediului înconjurător. Proiectul va duce la o creştere de circa 20% a capacităţii de stocare a motorinei şi ne va permite un management de transfer mai eficient al produselor finite şi semifabricate”, spune Felix Crudu-Tesloveanu, directorul general al Rompetrol Rafinare. 

În total, sunt prevăzute reabilitări şi construcţii pentru aproximativ 50 de rezervoare aflate în rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti. Lucrările vizează menţinerea şi modernizarea capacităţilor de stocare, implicit creşterea capabilităţilor de depozitare, corelate cu evoluţia parametrilor de procesare a materiei prime din rafinăria Petromidia. De asemenea, proiectul general care vizează parcul de rezervoare va eficientiza logistica de transport şi va creşte gradul de siguranţă în exploatare. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO