• Leu / EUR5.3370
  • Leu / GBP6.3104
  • Leu / USD4.7571
Burse - Fonduri mutuale

Rompetrol Rafinare anunţă noi investiţii în modernizarea infrastructurii de la Petromidia: Capacitatea de stocare va creşte cu 20% în urma unui program de retehnologizare

Rompetrol Rafinare anunţă noi investiţii în...

Autor: Eduard Ivanovici

03.09.2026, 12:18 770

Rompetrol Rafinare (simbol bursier RRC) continuă în 2026 programul strategic de modernizare a infrastructurii de stocare din Petromidia, prin reabilitarea capitală şi modernizarea a cinci rezervoare cu impact direct asupra flexibilităţii operaţionale a rafinăriei.

Proiectele, aflate în diferite etape de execuţie, fac parte dintr-un program multianual de investiţii menit să consolideze siguranţa operaţională, să asigure eficientizarea fluxurilor operaţionale şi să menţină instalaţiile la cele mai înalte standarde de performanţă, conform unui comunicat.

„Rompetrol Rafinare pune accent pe infrastructura critică de stocare, prin asigurarea unui grad ridicat de fiabilitate operaţională, reducerea costurilor de mentenanţă şi prelungirea duratei de viaţă a echipamentelor. Noile rezervoare şi sistemele asociate sunt proiectate în conformitate cu cele mai recente norme de siguranţă industrială şi de protecţie a mediului. Totodată, programul va aduce şi o creştere cu 20% a capacităţii de stocare pentru materii prime şi produse petroliere”, a declarat Sorin Graure, director general, Rompetrol Rafinare.

Te-ar putea interesa și:

Un proiect finalizat a vizat reconstruirea unui rezervor de distilat, component necesar în obţinerea motorinei. Rezervorul a trecut printr-un program complet de măsurători şi expertize tehnice, urmat de demontarea structurii vechi şi construirea unui rezervor nou, echipat cu toate sistemele şi elementele de siguranţă necesare pentru exploatarea în condiţii optime. Totodată, capacitatea sa a fost crescută de la 5.000 m³ la 6.000 m³.

În mod similar, va fi mărită capacitatea unui rezervor de benzină, de la 5.000 m³ la 6.000 m³, iar alte două unităţi pentru stocarea motorinei şi a componenţilor vor trece de la 10.000 m³ la 12.000 m³; un rezervor de ţiţei cu o capacitate de 57.000 m³ se află în curs de modernizare.

Un element de inovaţie folosit în aceste proiecte îl reprezintă utilizarea cricurilor hidraulice, care permit construirea rezervorului începând de la capac şi de la virola superioară. Această metodă reduce semnificativ riscurile asociate lucrului la înălţime şi accelerează etapele de execuţie, contribuind la un proces mai sigur şi mai eficient.

 

Fiecare proiect presupune mobilizarea a aproximativ 100 de specialişti – proiectanţi, ingineri, echipe de execuţie, personal propriu al rafinăriei şi subcontractori din companii cu expertiză largă în domeniu.

Din 2007 până în prezent, în cele două rafinării operate de Rompetrol Rafinare, Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, au fost reabilitate şi modernizate peste 60 de rezervoare.

Rafinăria Petromidia, una dintre cele mai moderne şi eficiente din regiune, a procesat în prima jumătate a anului 2026 aproape 2,6 milioane de tone de materii prime, rezultând o producţie de circa 2,1 milioane de tone de carburanţi. Aproape 70% din produsele petroliere obţinute au fost direcţionate către piaţa internă.

Rafinăria Vega, singura rafinărie din România specializată pe produse speciale (bitum, hexan, solvenţi ecologici), a procesat aproape 164 de mii de tone de materii prime în primul semestru din 2026, înregistrând un record în producţia de bitum – 48,7 mii de tone.

Acţionarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct şi indirect) şi Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează GrECo&ZF Risk Day – HORIZON, 28 octombrie 2026. Fii alături de noi!

Urmează ZF Agrobusiness Summit, 26 octombrie 2026. Fii alături de noi!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.3370
Diferență: -0,0431
Ieri: 5.3370
Azi: 4.7571
Diferență: -0,283
Ieri: 4.7571
Azi: 6.3104
Diferență: -0,2671
Ieri: 6.3104