Burse - Fonduri mutuale

Rompetrol Rafinare investeşte 40 milioane dolari în următorii 5 ani pentru modernizarea rezervoarelor de la rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti. ” Proiectul va duce la o creştere de circa 20% a capacităţii de stocare a motorinei”

Rompetrol Rafinare investeşte 40 milioane dolari în...

Autor: Roxana Rosu

03.10.2022, 15:15 111

 

Rompetrol Rafinare, companie a Grupului KMG International (Rompetrol), a început în acest an un program de modernizare a capacităţilor de stocare pentru produsele obţinute în rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, investiţiile totale fiind estimate circa 40 de milioane de dolari, pentru perioada 2022 – 2027.

În total, sunt prevăzute reabilitări şi construcţii pentru aproximativ 50 de rezervoare aflate în rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti.

„Lucrările din parcul de rezervoare fac parte din strategia noastră operaţională, care vizează flexibilizarea proceselor de producţie, în condiţii totale de siguranţă şi protecţie a mediului înconjurător. Proiectul va duce la o creştere de circa 20% a capacităţii de stocare a motorinei şi ne va permite un management de transfer mai eficient al produselor finite şi semifabricate. Cu sprijinul Grupului KMG International, continuăm drumul asumat de dezvoltare a rafinăriilor Petromidia şi Vega, unităţi de producţie cu un impact pozitiv major pentru sectorul energetic românesc”, a declarat Felix Crudu-Tesloveanu, Directorul General al Rompetrol Rafinare.

În plus, proiectul va eficientiza logistica de transport şi va creşte gradul de siguranţă în exploatare.

În acest moment, lucrările au început cu construcţia a trei noi rezervoare pentru produse petroliere, dar si reabilitarea unui rezervor de produse semifabricate.

În perioada imediat următoare, sunt prevăzute lucrări pentru alte 6 rezervoare, cu o capacitate cumulată de stocare de circa 50.000 de metri cubi.

Este al doilea proiect major demarat, din 2007, până în prezent, care este destinat modernizării parcului de rezervoare. O investiţie asemănătoare a fost cuprinsă în perioada 2011 – 2020, când KMG International (Rompetrol) a alocat peste 17 milioane de dolari în reabilitarea a peste 20 de rezervoare.

În proximitatea rafinăriei, la circa 2 kilometri distanţă de platforma Petromidia, se află şi parcul de rezervoare ţiţei, operat de Midia Marine Terminal (MMT), format din 8 rezervoare cu o capacitate totală de aproximativ 420.000 de metri cubi, conectat printr-o conductă de uscat şi submarină de terminalul offshore al MMT, situat la 8,6 kilometri în largul Portului Midia.

Pentru acest an, Rompetrol Rafinare şi-a propus atingerea unei producţii de aproape 4 milioane de tone de carburanţi, dintr-un total de peste 5 milioane de tone de materii prime vizate pentru prelucrare.

Rafinăria Petromidia a revenit după revizia din martie-aprile la capacităţi optime de operare, cu o medie de peste 15.000 de tone de materii prime procesate zilnic.

 În prima jumătate a anului, compania şi-a concentrat preponderent livrările de produse petroliere pentru acoperirea cererilor din piaţa internă, dar şi în regiune, în special către subsidiarele KMG International – Republica Moldova, Georgia şi Bulgaria. Grupul este cel mai mare furnizor de carburanţi din Republica Moldova şi Georgia.

 Acţionarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO