Burse - Fonduri mutuale

Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, afaceri nete de 10 mld. lei în primele nouă luni din 2021, plus 38%, şi pierderi de 247 mil. lei

Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor Petromidia...

Autor: Eduard Ivanovici

15.11.2021, 18:44 260

Rompetrol Rafinare (simbol bursier RRC), companie membră a grupului kazah KMG International şi operatorul rafinăriilor Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, a raportat în primele nouă luni din 2021 pierderi de 247 de milioane de lei, faţă de rezultatul net de minus 666 de milioane de lei din aceeaşi perioadă de anul trecut, conform raportului trimestrial publicat luni la bursă.

Între timp, cifra de afaceri a ajuns la aproape 10 miliarde de lei, de la 7,2 miliarde în ianuarie-septembrie 2020, constituind o creştere de circa 39%. Acţiunile RRC sunt pe plus cu 3,4% de la începutul anului. Capitalizarea societăţii depăşeşte 2 miliarde de lei.

Rezultatul operaţional consolidat (EBITDA) la nouă luni a fost de 377 de milioane de lei, de la un rezultat negativ de 95 de milioane de dolari la 30 septembrie 2020. 

Rezultatele consolidate ale companiei au fost afectate de incidentul tehnic survenit pe data de 2 iulie, la instalaţia de Hidrofinare Petrol Motorină (HPM). Din acest motiv, în mare parte din trimestrul III al anului, activitatea de producţie a fost sistată, fapt ce a dus la o diminuare semnificativă a volumului de materii prime procesate, reiese din raportul financiar.

„Evenimentul de la începutul lunii iulie a avut un impact negativ semnificativ, atât din punct de vedere operaţional, cât şi organizaţional. Cu toate acestea, cu efortul şi implicarea colegilor şi partenerilor, am reuşit să repunem rafinăria în funcţiune, în condiţii de maximă siguranţă. În acest moment, rafinăria Petromidia a ajuns la parametri optimi de funcţionare, cu o medie de 13,5 mii de tone de ţiţei procesate zilnic, ritm care va fi susţinut cu responsabilitate, atât pentru angajaţi, cât şi pentru mediul înconjurător. Petromidia şi Vega reprezintă active de producţie vitale pentru sistemul energetic şi pentru industriile conexe, iar rolul nostru este să oferim stabilitate”, a declarat Felix Crudu-Tesloveanu, directorul general al Rompetrol Rafinare.

În mediul de afaceri global, marjele europene de rafinare s-au situat, în primele nouă luni din 2021, la un nivel mediu de 13,5 USD/MT. Chiar dacă marjele de rafinare au fost mai mici comparativ cu media perioadei ianuarie - septembrie 2020, acestea au avut o tendinţă de creştere în ianuarie - septembrie 2021, cu un impact pozitiv provenit din marjele benzină, dar şi ca urmare a diferenţialului scăzut dintre ţiţeiurile Urals şi Dated Brent.

Valoarea totală a exporturilor realizate, în perioada ianuarie - septembrie 2021 de rafinăriile Petromidia, Vega şi Divizia de Petrochimie a Rompetrol Rafinare, s-a ridicat la aproximativ 656 de milioane de dolari (2,8 miliarde de lei), însumând un total de 1,12 milioane de tone de produse vândute.

Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).

 
 
 

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO