Burse - Fonduri mutuale

Rompetrol reia de mâine tranzacţionarea pe Bursă

Rompetrol reia de mâine tranzacţionarea pe Bursă

Autor: Dan Grigore Ivan

09.05.2016, 19:33 432

Reprezentanţii companiei Rompetrol (RRC) au anunţat că vor relua de mâine tranzacţionarea pe Bursă după ce astăzi de dimineaţă de la ora 9:42, tranzacţionarea pe Bursă a fost suspendată.

Decizia din aceasta dimineaţă de suspendare a venit ca urmare a punerii sub sechestru de către procurorii DIICOT de 3 mld. lei pe acţiunile rafinăriei Petromidia şi pe conturile unor persoane fizice.

Pe 7 aprilie, China Energy Company Limited a semnat acordul de preluare a 51% din acţiunile KMG International, acţionarul principal al Rompetrol Rafinare, cucerind astfel o poziţie extrem de importantă în sectorul energetic, o piaţă de 30 de miliarde de euro anual în România.

Dosarul este disjuns dintr-o cauză trimisă în judecată în anul 2006, în care a fost judecat Dinu Patriciu, alături de alte persoane.

KazMunaiGaz International, OilField Business Solutions şi SC Rompetrol Rafinare sunt introduse ca părţi responsabile civilmente în acest nou dosar, reprezentanţii societăţilor fiind citaţi la sediul DIICOT pentru audieri marţi, 10 aprilie, au declarat surse judiciare pentru Mediafax.

Capitalizarea bursieră a companiei este în prezent de 2 miliarde lei (460 milioane euro), acţiunile companiei înregistrând o scădere de 4,47% de la începutul acestui an, fiind tranzacţionate în prezent la o cotaţie de 0,0470 lei per titlu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO