Burse - Fonduri mutuale

​Rompetrol Well Services, pe pierderi de 4,1 milioane lei la nouă luni, faţă de un rezultat negativ de 1,4 mil. lei la nouă luni 2015. Mai puţini angajaţi cu 33%. Venituri din exploatare de 20,7 mil. lei, în scădere cu 48%

​Rompetrol Well Services, pe pierderi de 4,1 milioane...

Autor: Liviu Popescu

14.11.2016, 12:07 211

Rompetrol Well Services (PTR) şi-a adâncit pierderile la 4 mil. lei la nouă luni 2016, faţă de un rezultat negativ de 1,4 mil. lei la nouă 2015, în timp ce veniturile din exploatare au scăzut cu 48% la 20,7 mil. lei.

Activitatea operaţională a companiei a fost în mod real afectată de contextul economic global în industria de petrol şi gaze, factorul determinant fiind scăderea drastică a preţului petrolului brut”, se arată în comunicatul rezultatelor pe nouă luni.

Efectele scăderii preţului petrolului - amânarea proiectelor importante de explorare şi producţie a hidrocarburilor, convenţionale sau neconvenţionale, reducerea investiţiilor, diminuarea severă a cererii pentru servicii la sondă – s-au resimţit din plin şi în pieţele pe care este activă compania. Prăbuşirea preţului barilului de petrol a generat efecte în lanţ, principalii operatori petrolieri reducându-şi semnificativ bugetele operaţionale şi de investiţii, menţionează RRC.

Numărul de angajaţi la finele lunii septembrie era de 186, faţă de 279 în septembrie 2015.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO