• Leu / EUR5.0919
  • Leu / GBP5.8310
  • Leu / USD4.3707
Burse - Fonduri mutuale

Ropharma, profit net de 781.000 lei în primul semestru din 2025. Veniturile au crescut cu 63% după integrarea distribuţiei, dar noul impozit pe cifra de afaceri a limitat câştigul

Ropharma, profit net de 781.000 lei în primul semestru...

Autor: Liviu Popescu

29.08.2025, 18:24 157

Ropharma (RPH), companie listată la Bursa de Valori Bucureşti şi activă în retail şi distribuţie farmaceutică, a raportat un profit net de 781.000 lei în primul semestru din 2025, după ce în aceeaşi perioadă a anului trecut înregistra pierderi de 1,5 mil. lei. Evoluţia a fost determinată în principal de integrarea activităţii de distribuţie în cadrul companiei-mamă şi de creşterea vânzărilor din reţeaua de farmacii proprii. Totuşi, aplicarea noului impozit minim pe cifra de afaceri de 1% a afectat semnificativ rezultatul final, se arata în raportul semestrial. Compania are o capitalizare de 89 mil. Lei.

În primele şase luni, veniturile din exploatare au urcat cu 63%, la 682,5 mil. lei, comparativ cu 418,7 mil. lei în aceeaşi perioadă din 2024. Dinamica a fost influenţată de transferul activităţii de distribuţie de la Ropharma Logistic către Ropharma SA, proces început la 1 mai 2024 şi reflectat pe deplin în rezultatele din 2025.

La nivel operaţional, compania a obţinut un rezultat din exploatare de 10,9 mil. lei, aproape de patru ori mai mare faţă de 3,4 mil. lei în S1 2024. EBITDA ajustată s-a dublat, ajungând la 22,8 mil. lei, echivalent cu 3,3% din venituri.

Segmentul de farmacii proprii a consemnat o creştere de 23%, pe fondul extinderii reţelei şi al unei îmbunătăţiri a volumului de unităţi vândute. În schimb, veniturile din programul naţional Cost-Volum-Rezultat (CVR) au scăzut cu 13%, ceea ce a temperat avansul.

Marja netă din vânzări a urcat cu 53%, de la 67 mil. lei la circa 102 mil. lei. Totodată, ciclul de conversie a numerarului s-a redus cu 28 de zile, la 162 de zile, în special datorită scăderii duratei de rotaţie a stocurilor (de la 102 la 68 zile).

Pe de altă parte, impactul fiscal a cântărit greu. Aplicarea impozitului minim pe cifra de afaceri a generat o cheltuială de 6,7 mil. lei, cu 2,5 mil. lei mai mult decât în S1 2024. Aceasta a limitat semnificativ profitabilitatea şi a redus ponderea câştigului net la doar 0,1% din venituri, în ciuda creşterii substanţiale a vânzărilor şi a rezultatelor operaţionale.

La 30 iunie 2025, activele totale ale companiei erau de 961,5 mil. lei, în creştere cu 34% faţă de finele anului trecut, în timp ce datoriile au urcat cu 45%, la 739,7 mil. lei. Capitalurile proprii s-au majorat cu 6%, la 221,8 mil. lei. Gradul de îndatorare a ajuns la 77%, faţă de 71% în iunie 2024.

Profitabilitatea rămâne fragilă: rentabilitatea veniturilor este de 0,1%, rentabilitatea activelor de 0,1%, iar cea a capitalurilor proprii de 0,4%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 5.0919
Diferență: -0,002
Ieri: 5.0920
Azi: 4.3707
Diferență: 0,1512
Ieri: 4.3641
Azi: 5.8310
Diferență: 0,1185
Ieri: 5.8241
Azi: 5.4427
Diferență: -0,1724
Ieri: 5.4521