Burse - Fonduri mutuale

Nouă rundă de scăderi pe acţiunile tech din SUA, ca urmare a temerilor privind ratele dobânzilor şi randamentul titlurilor americane de trezorerie. Declinuri pe cele mai importante burse europene. La Bucureşti, BET are plus 0,5%

Nouă rundă de scăderi pe acţiunile tech din SUA, ca urmare a temerilor privind ratele dobânzilor şi randamentul titlurilor americane de trezorerie. Declinuri pe cele mai importante burse europene. La Bucureşti, BET are plus 0,5%

Dinamica acţiunilor tech din Statele Unite vine după un declin de 4,5% pe Nasdaq Composite săpămâna trecută

Autor: Eduard Ivanovici

10.01.2022, 20:11 1111

Pieţele globale de acţiuni au scăzut din nou luni, 10 ianuarie, după ce titlurile americane de trezorerie cu maturitate la zece ani au atins maximul ultimilor doi ani, în vreme ce semnalele conform cărora Rezerva Federală (Fed – banca centrală americană) va majora ratele dobânzilor până în luna martie i-au forţat pe investitori să renunţe la tot mai multe active de risc.

Evoluţia de astăzi vine în urma unei săptămâni în timpul căreia Fed a dat de înţeles că ar putea înăspri în scurt timp politica monetară pentru a combate ritmul accelerat al inflaţiei.

Nasdaq 100, indicele marilor companii tech din SUA, înregistra o scădere de circa 2,2% la 20:05, ora României. Dow Jones şi S&P 500 erau pe minus cu 1,3%, respectiv 1,7%.

În Europa, indicele Stoxx 600 suferea un declin de 1,5% la ora publicării ştirii, în timp ce FTSE 100, indicele bursei londoneze, se deprecia cu 0,5%, conform MarketWatch. În Franţa, indicele CAC 40 înregistra un minus de 1,4%, iar DAX 30 din Frankfurt scădea cu 1,1%. IBEX 35 din Madrid şi indicele milanez FTSE-MIB erau pe minus cu 0,5%, respectiv 1%.

La Bucureşti, indicele BET a încheiat şedinţa de tranzacţionare de luni cu un plus de 0,5%. BETAeRO, indicele pepinierei segmentului principal al bursei locale, a crescut cu 1,34%.

De-a lungul Statelor Unite, acţiunile din industria tech, care – în general – au crescut enorm în ultimii doi ani datorită ratelor mici ale dobânzilor, au înregistrat cele mai mari scăderi în contextul în care investitorii au cumpărat acţiuni mai ieftine, precum cele din industria energetică şi sectorul financiar.

„Povestea primei săptămâni a anului a fost marşul constant al randamentelor titlurilor americane de trezorerie”, spune Arthur Hogan, chief market strategist al conglomeratului National Holdings, adăugând că investitorii au lansat mai mulţi bani către acţiunile din energie, industrie şi financiar, segmente care pot beneficia de pe urma revenirii economice din lunile următoare, conform Reuters.

Fondul american dedicat acţiunilor tech Technology Select Sector SPDR scădea la ora publicării ştirii cu 2%.

 
AFACERI DE LA ZERO