Burse - Fonduri mutuale

Şantierul Naval Orşova, obligat să plătească suma de 531.000 de lei lui Mihai Fercală pentru revocarea din funcţia de administrator

Mihai Fercală

Mihai Fercală

Autor: Tibi Oprea

13.10.2021, 00:00 253

Şantierul Naval Orşova (simbol bursier SNO), companie producătoare de nave fluviale controlată în proporţie de 91,2% de trei SIF-uri, a anunţat marţi la Bursa de Valori Bucureşti că, în dosarul 2742/101/2020 aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova în calitate de pârâtă, în contradictoriu cu Mihai Fercală în calitate de reclamant, instanţa de judecată a admis apelul formulat de fostul administrator împotriva sentinţei nr.14 din 23 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi.

„Schimbă sentinţa în sensul că admite cererea de chemare în judecată. Obligă intimata-pârâtă către apelantul-reclamant la plata sumei de 531.210 lei, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă fiecărei remuneraţii fixe lunare, de la data scadenţei fiecărei obligaţii în parte şi până la momentul plăţii efective. Obligă intimata-pârâtă către apelantul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 32.540 lei. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii”, este decizia Curţii de Apel Craiova.

Mihai Fercală fusese ales preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei în aprilie 2019 pentru un mandat de patru ani, alături de Floriean Firu, Lucian Ionescu, Ioan Marius Pantea şi Tudor Ciurezu, însă la solicitarea SIF Transilvania, acţionarii au aprobat în octombrie 2020 alegerea unui alt Consiliu de Administraţie pe o perioadă de doi ani.  Fercală a atacat acest fapt în instanţă şi a cerut daune de 0,53 mil. lei plus dobânda legală. Şantierul Naval Orşova este o companie cu o capitalizare de 66,3 mil. lei deţinută în proporţie de 50% de SIF Transilvania (SIF3), în proporţie de 28% de SIF Oltenia şi în proporţie de 13,2% de SIF Muntenia. Acţiunile SNO înregistrează o creştere de 56,4% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 3 mil. lei, arată datele BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO