Burse - Fonduri mutuale

Şantierul Naval Severnav din Drobeta-Turnu Severin a încheiat un contract de 4,5 mil. euro pentru construcţia unui corp de navă fluvială. Numele cumpărătorului, ţinut la secret

Şantierul Naval Severnav din Drobeta-Turnu Severin a...

Autor: Liviu Popescu

09.12.2024, 18:08 2265

Şantierul naval Severnav din Drobeta-Turnu Severin (simbol bursier SEVE) a anunţat la Bursa de Valori semnarea unui contract pentru construcţia unui corp de navă fluvială, în valoare de 4,5 milioane de euro. Termenul de livrare este 2025. Societatea nu a dezvăluit numele beneficiarului.

Acţiunile SEVE sunt pe plus cu 4,7% de la începutul anului, la o capitalizare de 36 de milioane de lei. Din acţionariat fac parte S. BEO Trade COM (41,8% din capital), Constantin Georgescu (29,9%), CFR Marfă (16,3%).

Compania a încheiat primul semestru din 2024 cu un profit net de 2,2 milioane de lei, după o pierdere de 3,6 milioane în aceeaşi perioadă de anul trecut. Cifra de afaceri a coborât de la 42,9 milioane la 39,4 milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Conferințele Ziarul Financiar și Business Magazin în 2025