Burse - Fonduri mutuale

Schimbare de direcţie pe Wall Street: de la scăderile de 2-3% de la debutul şedinţei de joi, cea mai mare bursă din lume închide pe plus. Nasdaq recuperează spectaculos şi închide în creştere cu 3,3%.

Schimbare de direcţie pe Wall Street: de la scăderile...

Autor: Liviu Popescu

24.02.2022, 23:12 659

Dow (+0,28%), S&P 500 (+1,5%) şi Nasdaq (+3,3%) sunt închiderile de joi, 24 februarie 2022, de pe Wall Street, la capătul unei şedinţe în care cea mai mare bursă la nivel mondial a deschis în teritoriu negativ dar a reuşit o recuperare spectaculoasă pe parcursul zilei, arată datele agregate de ZF.

Dow Jones Industrial Average a revenit pe plus în ultimele 15 minute de tranzacţionare, adăugând aproximativ 90 de puncte, sau 0,3%, pentru a încheia în apropiere de 33.222 de puncte.

S&P 500 a câştigat 1,5%, iar indicele compozit Nasdaq a înregistrat un câştig de 3,3%. Raliul a venit ca urmare a creşterii preţului petrolului (+1,42%) şi a scăderii randamentelor obligaţiunilor, ceea ce a dus rata de 10 ani a Trezoreriei sub 2%.

Investitorii au atribuit revenirea acţiunilor în parte noilor sancţiuni impuse joi de preşedintele Joe Biden băncilor, companiilor şi elitelor ruseşti de a face afaceri pe pieţele occidentale, cu scopul de a înăbuşi ostilităţile ruseşti din Ucraina.

Luarea în vizor a exporturilor de petrol ale Rusiei ar reduce oferta de ţiţei disponibilă pe piaţa internaţională, ceea ce ar duce la o creştere şi mai mare a preţului. Inflaţia este deja ridicată, iar Rezerva Federală a arătat clar că este posibil să majoreze ratele dobânzilor de mai multe ori în acest an, ca să nu mai vorbim de reducerea obligaţiunilor sale, ca răspuns. Combinaţia dintre o politică monetară mai strictă şi un preţ în creştere al petrolului ar putea pune o presiune semnificativă asupra creşterii economice, notează publicaţia MarkeWatch.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO