Burse - Fonduri mutuale

Schimbări la Transelectrica după transferul la premier

Schimbări la Transelectrica după transferul la premier

Autor: Roxana Pricop

17.02.2014, 20:07 412

Două persoane au fost schimbate din conducerea transportatorului de electricitate Transelectrica (TEL) în doar câteva zile de la transferul companiei de sub autoritatea Ministerului Finanţelor Publice în cea a Secretariatului General al Guvernului (SGG).

Prima schimbare a avut loc vineri, 14 februarie, la două zile distanţă de momentul în care guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă pentru transferul companiei în subordinea SGG. Remus Vulpescu, directorul de cabinet al ministrului demisionar al finanţelor Daniel Chiţoiu, a fost numit în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica, în locul lui Dănuţ Leonard Sandu, preşedintele NexteBank. Cea de-a doua schimbare a avut loc ieri, 17 februarie, când Consiliul de Supraveghere al companiei l-a revocat pe Florin Mihăiţă Boiangiu din funcţia de membru al directoratului. Revocarea lui Boiangiu a intrat în vigoare vineri şi a fost votată în unanimitate, potrivit unui comunicat al Transelectrica. Compania nu a precizat motivele revocării şi nici înlocuitorul lui Boiangiu.

Acţiunile Transelectrica au scăzut cu 2,4% ieri, după ce vineri au scăzut uşor cu 0,06%. Compania este controlată de stat în proporţie de 58,6%, Fondul Proprietatea deţine un pachet de 13,49% din acţiuni, iar restul de capital este controlat de investitorii de pe bursă. Capitalizarea bursieră a companiei este de 1,157 miliarde de lei.

Transelectrica (TEL) şi Transgaz (TGN) au fost trecute de guvern, prin ordonanţă de urgenţă, de la Ministerul Finanţelor la Secretariatul General al Guvernului, argumentul fiind că transferul este necesar pentru realizarea cablului submarin cu Turcia şi conexiunilor energetice cu Moldova.

Tot prin ordonanţă de urgenţă a fost aprobat şi transferul Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) de la Ministerul Agriculturii tot la Secretariatul General al Guvernului (SGG), au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Transelectrica şi Transgaz sunt unele dintre cele mai valoroase companii din sectorul energetic şi s-au aflat în portofoliul Ministerului Finanţelor, condus de PNL. Secretariatul General al Guvernului este condus de Ion Moraru, fost senator PSD.

Ordonanţa de urgenţă a fost aprobată în ultima şedinţă de guvern, la care Daniel Chiţoiu (Finanţe) şi Andrei Gerea (Economie), propuşi de PNL spre înlocuire, nu au participat, în locul lor fiind prezenţi secretari de stat.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.02.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO