Burse - Fonduri mutuale

Se vrea schimbare în conducerea Purcari: acţionarii sunt convocaţi să aprobe schimbarea lui Victor Arapan cu Eugen Comendant în funcţia de director executiv

Sursa foto: Mediafax

Sursa foto: Mediafax

Autor: Tibi Oprea

08.04.2020, 00:00 385

Consiliul de Administraţie (CA) al producătorului de vinuri Purcari (simbol bursier – WINE) a convocat acţionarii pe 29 aprilie pentru a aproba înlocuirea lui Victor Arapan, director financiar al grupului, cu Eugen Comendant, director operaţional, la funcţia de director executiv, potrivit unui raport la Bursă.

Un alt punct de pe ordinea de zi a acţionarilor se referă la revizuirea programului de remunerare a echipei de management aprobat în 14 iunie 2018, prin creşterea numărului maxim de acţiuni gratuite la 500.000 şi acordarea de opţiuni, respectiv până la 500.000 de opţiuni la un preţ de exercitare de 20 de lei, 625.000 de opţiuni la un preţ de exercitare de 30 de lei şi 750.000 de opţiuni la un preţ de exercitare de 40 de lei. Remunerarea echipei manageriale, cu excepţia directorului general, se va face în condiţia îndeplinirii anumitor indicatori de performanţă stabiliţi de CA.

Acţionarii vor avea de votat şi răscumpărarea a cel mult 300.000 de acţiuni, respectiv 1,5% din numărul total de acţiuni, pentru programul de remunerare al managementului, cu excepţia directorului general, precum şi răscumpărarea a maximum 1,7 milioane de acţiuni, adică 8,5% din total, cu scopul de a reduce capitalul social al companiei.

De asemenea, acţionarii vor avea de aprobat şi emiterea unui număr maxim de 1 milion de acţiuni, reprezentând 5% din total acţiuni, în cazul în care se consideră că o astfel de emitere este în interesul societăţii şi al acţionarilor, în scopul majorării capitalului social. Punctul 9 de pe ordinea de zi a acţionarilor presupune aprobarea majorării capitalului social de la 200.000 de euro la 210.000 de euro. Acţiunile Purcari se tranzacţionează în scădere cu 14,4% de la începutul anului, pe fondul unui rulaj de 61,8 milioane lei, emitentul ajungând la 380 milioane lei capitalizare. Marţi, acţiunile companiei s-au apreciat cu circa 4,7%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO