Burse - Fonduri mutuale

Şefii SIF Transilvania şi-au dat bonusuri de 8 milioane de lei pentru vânzarea acţiunilor Erste

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Autor: Roxana Pricop

11.08.2013, 21:37 1468

SIF Transilvania (SIF3) şi-a recompensat cu 8 mil. lei administratorii, directorii şi salariaţii pentru profitul obţinut anul trecut, potrivit raportului semestrial emis de societate având în vedere că astfel de bonsuri se plătesc în prima jumătate a anului.

SIF3 a câştigat 212 milioane de lei (48 mil. euro) anul trecut în principal din vânzarea de acţiuni Erste, primite la schimb pentru acţiunile BCR, şi din vânzarea de acţiuni BRD, participaţie istorică. Raportat la anul precedent, când SIF a raportat un rezultat record graţie vânzării acţiunilor BCR, profitul pe 2012 este mai mare cu 5 mil. lei. SIF-urile au primit la înfiinţare 30% din BCR, însă nu au reuşit să convingă acţionarul majoritar, Erste Bank, să o listeze.

Stimulentele acordate de SIF angajaţilor au fost de 8 milioane de lei, cu o treime mai mari decât în anul precedent. Societatea nu detaliază în raport cât din această sumă au încasat cei şapte membri ai consiliului de ad­minis­traţie, cât a mers la directori şi cât s-a plătit salariaţilor. Astfel de stimulente variază în funcţie de poziţia şi responsabilitatea administratorilor, directorilor şi salariaţilor.

La finele lunii iunie, SIF Transilvania avea 72 de salariaţi. Din acest an, societatea şi-a schimbat sistemul de conducere de la consiliu de administraţie, care a fost format din şapte membri şi prezidat timp de aproape 20 de ani de Mihai Fercală, la consiliu de supraveghere, prezidat de Răzvan Găvăneanu, şi directorat condus de Mihai Fercală.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.08.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO