Burse - Fonduri mutuale

Seismul insolvenţei Hidroelectrica s-a resimţit şi pe bursă

Seismul insolvenţei Hidroelectrica s-a resimţit şi pe bursă

Autor: Roxana Pricop

20.06.2012, 00:04 889

Seismul declanşat de cererea de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica a lovit şi bursa de la Bucureşti, chiar dacă compania nu este listată. Acţiunile Fondului Proprietatea, care fac jumătate din rulajul pieţei de acţiuni, au scăzut cu 5,12%. Investitorii au reacţionat la ştirea că valoarea participaţiei deţinută de Fond la Hidroelectrica, care reprezintă în prezent 21% din activ, va fi zero în cazul intrării în insolvenţă.

Luni seară Franklin Templeton, administratorul activelor de 15,677 miliarde de lei ale Fondului Proprietatea (FP), a făcut prima declaraţie cu privire la impactul pe care l-ar putea avea insolvenţa Hidroelectrica. "În cazul în care cererea de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica este admisă de tribunal, aceasta va determina înregistrarea acţiunilor com­paniei la valoarea zero în activul net (VAN) al Fondului (valoarea participaţiei Fondului la Hidroelectrica la 31 mai 2012, reflectată în VAN, a fost de 3,288 miliarde de lei, adică 20,98% din total VAN)", potrivit Templeton. Fondul Pro­prietatea este acţionar cu 20% la compania de energie, restul de capital fiind controlat de stat.

Acţiunile FP au deschis şedinţa de tranzacţionare de marţi în scădere puternică, închizând şedinţa cu un minus de 5,12% până la un preţ de 0,4630 lei/titlu. Este cea mai abruptă de­preciere zilnică din ultima lună. Capitalizarea bursieră a fon­dului a ajuns astfel la 6,37 mld. lei. Indicele BET, prin­ci­pala referinţă a bursei de la Bucureşti, a pierdut 0,91%, scă­dere cauzată şi de ponderea pe care acţiunile FP o deţin în in­dice.

În afară de anunţul privind impactul asupra activului net, administratorii Franklin Templeton nu au mai făcut niciun fel de declaraţii cu privire la situaţia de la Hidroelectrica, refuzând să comenteze la întrebările adresate de ZF. Franklin Templeton are un reprezentant în Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica, pe Oana Truţă, care reprezintă interesele Fondului Proprietatea.

O altă de undă de şoc va veni pe bursa de la Bucureşti din direcţia privatizărilor companiilor de stat. Listarea unui pachet de 10% din acţiunile Hidroelectrica ar fi trebuit să aibă loc în toamna acestui an, însă cererea de insolvenţă face imposibilă această procedură. Riscul este ca listarea Hidroelectrica să fie amânată fără un termen exact, până când va ieşi din insolvenţă. Valoarea estimată a pachetului de 10% este de aproape 350 milioane de euro. De intermedierea listării la bursă au fost angajaţi să se ocupe consorţiul format din BRD (lider de consorţiu) - Citigroup - Société Générale -Intercapital Invest.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO