• Leu / EUR4.6662
  • Leu / GBP5.2488
  • Leu / USD4.0794
Burse - Fonduri mutuale

SIF 5 îşi consolidează poziţia la Argus

SIF 5 îşi consolidează poziţia la Argus

Autor: Roxana Pricop

23 iul 2014 264

SIF Oltenia (SIF5) a cumpărat peste16.800 de acţiuni la producătorul de ulei Argus în luna iulie, pe care îl controlează cu o participaţie de peste 85% din capital. Achiziţiile au fost făcute în luna iulie, iar suma plasată de SIF a fost de circa 47.000 de lei, la un preţ mediu de achiziţie de 2,8 lei.

Tudor Ciurezu, preşedintele şi directorul general al SIF Oltenia, declara în luna mai pentru ZF că vrea îşi consolideze poziţia în acţionariatul Argus şi să redreseze compania.

„Acţiunile Argus sunt un plasament pe termen mediu pe care vrem să îl valorificăm la o valoare superioară, de preferat la un investitor strategic prezent în acelaşi sector de activitate cu Argus“, a afirmat în luna mai preşedintele SIF Oltenia.

WikiZF: Profilul companiei SIF Oltenia

Compania a început deja să dea primele semne de redresare: Argus a încheiat primul trimestru cu afaceri de 27,2 milioane de lei, de aproape două ori mai mari decât în acelaşi interval al anului trecut graţie creşterii puternice a vânzărilor. Producătorul şi-a redus pierderile la circa 110.00 lei, faţă de 4,5 milioane de lei cât erau în primul trimestru al anului 2013. Veniturile din exploatare au ajuns la 20,9 mi­lioa­ne de lei în primul trimestru, faţă de pierderi de 510.000 de lei în primele trei luni ale anului trecut.

 

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6662
Diferență: 0,0257
Ieri: 4.6650
Azi: 4.0794
Diferență: -0,1493
Ieri: 4.0855
Azi: 5.2488
Diferență: -0,099
Ieri: 5.2540
Azi: 4.1096
Diferență: 0,2831
Ieri: 4.0980