Burse - Fonduri mutuale

SIF Moldova a devenit oficial acţionar la ea însăşi

Costel Ceocea, preşedintele şi directorul general al SIF Moldova. Desen de: Romeo Răileanu

Costel Ceocea, preşedintele şi directorul general al SIF Moldova. Desen de: Romeo Răileanu

Autor: Roxana Pricop

11.08.2015, 00:04 646
SIF Moldova (SIF2) a anunţat ieri pe bursă că a făcut primele răscumpărări de acţiuni proprii, în cuantum total de 113.552 de lei, devenind astfel unul dintre acţionarii săi.

Moldova este prima SIF care derulează achiziţii de acţiuni proprii. Reducerea cvoru­mului pentru AGA ex­traor­dinară la SIF-uri înce­pând din acest an a făcut posibilă supunerea la vot a unor propuneri pre­cum răs­cumpărările şi majo­rările de capital.

Pro­gramul de răs­cum­părări a început pe 6 august şi are drept scop alocarea de acţiuni către ad­ministratorii şi an­ga­jaţii SIF Moldova.

Societatea a achiziţionat pe 6 şi pe 7 august aproape 128.000 de acţiuni proprii pe care a plătit 113.552 de lei. Preţul mediu de achiziţie a fost de 0,8875 lei/titlu.

Răscumpărările derulate de SIF vizează achiziţia a 7 milioane de acţiuni proprii, din totalul celor 10,3 milioane de acţiuni aprobate de acţionari în AGA din aprilie. Programul de răscum­părări se va încheia pe 22 decembrie. SIF-ul poate răscumpăra maximum 25% din rulajul zilnic cu acţiuni. La cel mai recent preţ din piaţă de 0,89 lei/titlu, valoarea totală a programului de răscum­părări este de 6,2 milioane de lei. BT Securities, firma de brokeraj din ca­drul grupului financiar Banca Transilvania, interme­diază pro­gramul de răscum­părări.

Pe bursă mai derulează răs­cumpărări şi Banca Tran­sil­vania, acţiunile fiind folo­site pentru pentru recum­pensarea directorilor băncii.

Fondul Proprietatea toc­mai a încheiat cel de-al cincilea program de răscum­părări şi aşteaptă avizul ASF pentru reducerea capitalului social astfel încât să poată începe cel de-al şaselea program de răscumpărări. Acesta va fi cel mai mare program de răscumpărări derulat de o companie pe bursa de la Bucureşti în acest an. Cel de-al şaselea program de răs­cumpărări derulat de Fondul Pro­prie­tatea vizează achiziţia a 891,7 milioane de acţiuni. Răscumpărările sunt esti­mate să înceapă în toamna acestui an.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO