Acţionarii SIF Muntenia (SIF4) au aprobat ieri distribuirea unui dividend brut pe acţiune de 0,045 lei din profitul realizat de către societatea de investiţii în 2015, echivalentul unui randament de 7,7%.
Profitul net realizat anul trecut a fost de 63,8 milioane de lei, iar suma propusă drept dividend este de 36,3 milioane de lei, însemnând o rată de distribuţie a dividendului de 56%. Comparativ cu dividendul plătit de companie anul trecut, dividendul din acest an este mai mic cu 37%. Data de înregistrare este 18 august, iar data plăţii este 8 septembrie.