Burse - Fonduri mutuale

SIF Oltenia a revenit la tranzacţionare după o pauză de o zi. Acţiunile, în scădere cu 1,3%

SIF Oltenia a revenit la tranzacţionare după o pauză...

Autor: Liviu Popescu

14.10.2020, 12:00 224

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) au revenit la tranzacţionare la bursa de la Bucureşti în contextul în care pe 13 octombrie 2020 tranzacţionarea acestora a fost suspendată la solicitarea Autorităţii de Supraveghere Financiară. SIF Oltenia a avut pe 12 octombrie 2020 AGA la care s-a decis printre altele revocarea conducerii.

Ieri la ora 14:49 SIF Oltenia a publicat un raport cu privire la administrarea societăţii după deciziile acţionarilor. Astăzi la ora 8:59 tranzacţionarea a fost reluată. La ora redactării acestei ştiri, acţiunile SIF 5 scad cu 1,3%.

SIF5 are 1,02 miliarde de lei capitalizare iar de la începutul anului 2020 acţiunile au minus 24,6%, arată datele BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO