Burse - Fonduri mutuale

SIF Oltenia păstrează profitul Mercur Craiova pentru investiţii

SIF Oltenia păstrează profitul Mercur Craiova pentru investiţii

Autor: Roxana Pricop

Conducerea Mercur Craiova (MRDO), societate controlată de SIF Oltenia (SIF5), a propus ca profitul de circa 700.000 de lei raportat de societate anul trecut să fie folosit pentru investiţii în modernizarea centrului comercial amplasat în centrul oraşului Craiova.

În prezent, magazinul Mercur, cu o suprafaţă utilă de 20.000 de metri pătraţi, este închis pentru modernizare, recepţia lucrărilor urmând să aibă loc la finalul lunii aprilie. La începutul acestui an, SIF Oltenia, care deţine 93% din capitalul MRDO, a aprobat sursele de finanţare pentru investiţiile de 8,5 mil. euro necesare transformării centrului comercial. Comparat cu anul 2014, profitul net al Mercur Craiova a scăzut uşor şi din cauză că începând din septembrie 2015 magazinul este închis pentru modernizare.

La finalul lucrărilor, conducerea Mercur Craiova, condusă din funcţia de preşedinte de Radu Anina, vicepreşe­dintele SIF5, speră că magazinul modernizat va atrage peste 15.000 de vizitatori zilnic, un punct de atracţie ur­mând să fie şi cinematograful multiplex cu şase săli. Investiţia în centrul comer­cial din Craiova are loc în contextul în care SIF Oltenia şi-a marcat în vara anului trecut ieşirea din firmele Prodplast Imobiliare (PPLI) şi Nord SA (NORD), controlate de omul de afaceri Florin Pogonaru.

Acţiunile MRDO se tranzacţio­nează pe sistemul alternativ al bursei la o cotaţie de 33 lei/unitate, referinţă la care capitalizarea bursieră a companiei este de 39 mil. lei.

AFACERI DE LA ZERO