Burse - Fonduri mutuale

SIF Transilvania îşi uneşte hotelurile prahovene cu o firmă listată la Sibiu şi mută tot „complexul“ pe AeRO

SIF Transilvania îşi uneşte hotelurile prahovene cu o...

Autor: Radu Bostan

15.09.2015, 00:00 404
Operatorii hotelieri Orizont Turism Predeal (ORTU) şi THR Prahova (TUSI) vor fi absorbiţi de Feper SA, o firmă specializată în confecţii metalice şi închirierea de spaţii comerciale, iar compania rezultată va fi listată pe piaţa alternativă AeRO administrată de bursa de la Bucureşti. Feper este în prezent cotată pe sistemul alternativ al bursei de la Sibiu. Toate trei firmele implicate în fuziune sunt controlate de SIF Transilvania (SIF3), care va urma să deţină 83,87% din capitalul social al Feper rezultat în urma absorbţiei. Participaţia Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), care deţine acum 24,48% din Feper, va fi diluată până la 9,3%, iar participaţiile acţionarilor actuali ai firmei de pe Sibex vor fi diluate de la 3,4% la 1,3%, potrivit proiectului de fuziune. Acţionarii actuali ai Orizont Turism (în afară de Feper, care este deja prezentă) vor primi 2,89% în noua societate, iar acţionarii actuali ai THR Prahova vor primi 3,37% din capital. Feper, care deţine acum o clădire de 25.000 metri pătraţi în Bucureşti, va prelua complexul turistic Orizont din Predeal, hotelurile Central şi Berbec din Ploieşti, plus câteva restaurante şi numeroase terenuri deţinute de cele două companii de turism. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO