Burse - Fonduri mutuale

SIF Transilvania revine după o săptămână cu motivele revocării lui Radu Toia din conducere

Radu Toia

Radu Toia

Autor: Roxana Pricop

10.08.2015, 00:00 1077
SIF Transilvania (SIF3) a emis vineri, 7 august, un comunicat pe bursă în care explică, ca urmare a informaţiilor apărute în mass media, motivele demiterii echipei manageriale a Sigma Hotel Management şi ale revocării lui Radu Toia din funcţia de vicepreşedinte executiv director general adjunct. Radu Toia a fost demis din funcţie pe 30 iulie de către Consiliul de Supraveghere al SIF3. Potrivit SIF3, „decizia Consiliului de Supraveghere de revocare a d-lui Radu Toia din calitatea de vicepreşedinte executiv/director general adjunct, responsabil cu activităţile legate de gestiunea portofoliului, a fost luată ca urmare a neîndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor ce-i reveneau în sfera de competenţă”.
 
Radu Toia a declarat pentru ZF că revocarea sa a fost un abuz, nu are niciun temei legal. Cu privire la demiterea echipei manageriale a Sigma Hotel Management (azi Transilvania Hotels & Travel), SIF-ul precizează că managerii au fost demişi prin decizia CA-ului societăţii, condus pe atunci de Radu Toia, care a constat nereguli în activitatea firmei cu potenţial de a aduce prejudicii (încheierea de contracte de consultanţă cu propriile firme ale persoanelor încadrate în conducere, plăţi nejustificate pentru prestaţii neefectuate).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO