Burse - Fonduri mutuale

Socep a strâns 8,7 mil. euro cash în conturi la nouă luni

Autor: Adrian Cojocar

30.10.2011, 20:23 160

Operatorul portuar Socep Constanţa (SOCP) şi-a redus ritmul de creştere al afacerilor în trimestrul trei, acestea avansând cu 16,6% comparativ cu perioada similară a anului trecut, după ce înregistrase o creştere de 55% în primele şase luni.


Profitul net raportat de companie în perioada iulie - septembrie s-a cifrat la 2,1 mil. lei, faţă de o pierdere minoră în acelaşi interval din 2010.
Câştigul pe primele nouă luni a urcat de 12 ori, până la 7,2 mil. lei (1,7 mil. euro) pe fondul traficului în creştere, care a majorat afacerile companiei cu 40,8%, la aproape 44 mil. lei (10,5 mil. euro).


Socep dispunea la sfârşitul lunii septembrie de lichidităţi importante în valoare de 37,3 mil. lei (8,7 mil. euro), cu 31% mai mult faţă de disponibilităţile băneşti din urmă cu un an. Firma are datorii de numai 5,4 mil. lei în timp ce creanţele au o valoare dublă.


Cantitatea de mărfuri vehiculate prin port de către Socep în primele nouă luni ale anului a urcat cu 40%, la aproape două milioane de tone.
Aproape toate categoriile de mărfuri manevrate de companie au înregistrat creşteri importante anul acesta. Cantitatea de laminate s-a majorat de 2,4 ori, la 240.000 de tone, cea de produse chimice a urcat cu 85%, iar cea de cereale a crescut cu 26%. Pe de altă parte cantitatea de bauxită manevrată în port de operatorul portuar s-a redus cu 27%, la 421.000 de tone. Traficul cu containere al Socep a reprezentat doar 10,6% din totalul mărfurilor manevrate de companie.


Cea mai mare pondere în cheluielile Socep o au salariile angajaţilor, acestea urcând cu 23% în acest an, până la 13,3 mil. lei, urmate de cele cu prestaţiile externe, care au înregistrat un avans de 56% în primele nouă luni, la 12,1 mil. lei. Veniturile companiei s-au majorat în aceeaşi perioadă cu 36%, la 48,7 mil. lei.
Compania este controlată de verii Ioan şi Niculae Duşu, proprietarii producătorului de BCA Celco, care deţine 44% din acţiuni. Principalii acţionari minoritari sunt grupul TTS, deţinut de Mircea Mihăilescu, cu 14%, şi Stere Samara, cu 10,5%. Socep are o capitalizare de 24 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO