Operatorul portuar Socep (simbol bursier SOCP), controlat de oamenii de afaceri Ion şi Niculae Duşu, va plăti 9,3 milioane de euro pentru a cumpăra utilaje de încărcare-descărcare a navelor şi un software de gestiune de terminal de la compania spaniolă Paceco, având în plan extinderea activităţii în Portul Constanţa.
Compania va achiziţiona o macara STS (ship-to-shore) şi două macarale RTG folosite pentru manipularea containerelor, în ideea pregătirii terenului pentru o investiţie într-un siloz vertical de cereale cu capacitatea de 100.000 de tone. Investiţiile vor fi finanţate din surse proprii în proporţie de maximum 30%, restul urmând să fie acoperit din credite bancare, potrivit unei decizii a acţionarilor.
Aceştia au aprobat şi integrarea Casei de Expediţii Phoenix, un operator portuar deţinut tot de verii Duşu, într-o societate separată controlată de Socep, Socefin SRL. Socep a obţinut în primele cinci luni din acest an venituri de 22,8 milioane de lei (în scădere cu 14% faţă de anul trecut) şi un profit net de 3,77 milioane de lei (mai mare cu 7%). La 31 mai, compania avea în conturi numerar şi echivalente de 30,7 milioane de lei, în creştere uşoară de la începutul anului. Acţiunile SOCP au crescut anul acesta cu 26%.