Burse - Fonduri mutuale

Sphera Franchise Group prognozează pentru anul acesta vânzări cu 33% mai mari faţă 2021 şi bugetează investiţii de peste 20 mil. euro

La aproape 600 de milioane de lei ajunge valoarea de piaţă a SFG

La aproape 600 de milioane de lei ajunge valoarea de piaţă a SFG

Autor: Eduard Ivanovici

24.03.2022, 14:41 498

Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG),  deţinătoarea companiilor care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România, a bugetat pentru anul 2022 vânzări în restaurante în valoare totală de peste 266 milioane de euro, cu 33% mai mari comparativ cu nivelul anului precedent, din care 27% sunt estimate a fi realizate prin intermediul canalului de livrare, se arată într-un comunicat al companiei prezente la Bursa de Valori Bucureşti.

EBITDA (câştiguri înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare) normalizată este estimată a creşte cu 31% până la 19,2 milioane de euro.

„Anul 2021 a fost unul impredictibil, iar 2022 se anunţă a fi la fel de provocator în contextul inflaţiei şi a situaţiei economice în general. Cu toate acestea, planurile noastre de dezvoltare pentru 2022 rămân ambiţioase şi suntem încrezători în performanţa noastră. Pentru acest an am bugetat investiţii de peste 20 milioane de euro în deschiderea de noi restaurante şi remodelarea celor existente”, a declarat Călin Ionescu, director general al Sphera.

Prezenta propunere de buget se bazează pe contextul macro-economic ce va fi influenţat de efectele generate de pandemia COVID-19 şi ia în considerare că leul va continua să se deprecieze uşor faţă de euro, precum şi aşteptările cu privire la o inflaţie generală de 10% şi creşterea salariului minim începând cu ianuarie 2022.

Compania vrea să deschidă anul acesta 18 restaurante (9 KFC România, 2 KFC Italia, 4 Pizza Hut, atât restaurante fast casual delivery, cât şi express, şi 3 Taco Bell), cu o cheltuială de investiţie estimată de aproximativ 15,5 milioane de euro. Totodată, in cadrul planului negociat cu francizorul Yum!, investiţia în remodelarea restaurantelor şi implementarea soluţiilor de comandă digitală (de tip chioşcuri digitale) a fost prognozată la 4,5 milioane de euro.

Sphera operează 170 de restaurante pe cele trei pieţe în care activează şi are în prezent circa 4.700 de angajaţi. Incluse în indicele de referinţă BET, acţiunile SFG înregistrează un avans de 2,33% în 2022, la tranzacţii de 23,2 milioane de lei, conform datelor BVB. Capitalizarea atinge aproape 600 de milioane de lei.

Din acţionariat fac parte Tatika Investments (28,6%), Computerland Romania (20,5%), Wellkept Group (16,3%), restul fiind deţinut de alţi acţionari.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO