• Leu / EUR4.9423
  • Leu / GBP5.8196
  • Leu / USD4.6194
Burse - Fonduri mutuale

Ce spune Ştefan Vuza, preşedintele Chimcomplex, despre discuţiile cu Rompetrol pentru Petromidia: Suntem în negocieri cu Rompetrol. Ce se întâmplă în Kazahstan este pentru noi, ca ofertant, furtuna perfectă

Ce spune Ştefan Vuza, preşedintele Chimcomplex, despre discuţiile cu Rompetrol pentru Petromidia: Suntem în negocieri cu Rompetrol. Ce se întâmplă în Kazahstan este pentru noi, ca ofertant, furtuna perfectă

Autor: Eduard Ivanovici

17.01.2022, 11:43 7741

Prezent în cadrul evenimentului de transfer pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti din 17 ianuarie, Ştefan Vuza, preşedinte al Chimcomplex (CRC), cel mai mare combinat de produse chimice din România, a declarat că grupul pe care îl conduce se află momentan în discuţii cu Rompetrol, companie inclusă la finalul anului trecut în strategia de dezvoltare a societăţii.

„Suntem în negocieri cu Rompetrol. Petromidia este doar o rafinărie. Însă acordul de confidenţialitate ne impune puţină disciplină în livrarea informaţiilor. Vă pot spune că lucrurile vor continua, chiar dacă în Kazahstan s-au petrecut câteva schimbări. Percepţia noastră faţă de ce s-a întâmplat în Kazahstan este că, pentru noi, ca ofertant, este o furtună perfectă”, a spus Ştefan Vuza.

Rompetrol Rafinare (RRC), operatorul Petromidia şi Vega, are o capitalizare de 2 miliarde de lei şi este deţinut în proporţie de 48,1% de kazahii de la KMG International. Acţiunile RRC nu înregistrau nicio dinamică la ora publicării ştirii.

 

Alte declaraţii:

 
  • Cu siguranţă că (preţurile la energie – n.r.) ne impactează. Însă numele nostru înseamnă că suntem un complex cu foarte multe produse chimice. Am oprit foarte multe secţii care depindeau de gaz, iar astăzi consumăm cu 60% mai puţin gaz. Deci secţiile care nu pot fi rentabile din cauză preţului inexplicabil sunt oprite, oamenii sunt în şomaj tehnic.
 
  • Celelalte secţii, care nu au elementele de energie sau gaz în structura costului, continuă şi sunt foarte profitabile. Probabil că mediul se va schimba prin martie-aprilie.
 
  • Am precizat că în primul nostru pachet de investiţii sunt două elemente. Primul este emisiunea de bonduri şi al doilea este operaţiunea de majorare de capital social, care are ca scop principal şi mărirea free float-ului. Acolo, lucrurile se împart în două. Câteva informaţii sunt sensibile şi legislaţia nu îmi dă voie să vorbesc detaliat, dar e limpede că ne adresăm şi fondurilor de pensii, care vor avea un anumit tip de discount, dar mai ales persoanelor fizice, care vor avea un discount special, deci totul este atipic. Cu siguranţă, până la finalul anului, free float-ul se va mări şi vor exista două direcţii pe care se va acţiona.
 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9423
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9417
Azi: 4.6194
Diferență: -0,2031
Ieri: 4.6288
Azi: 5.8196
Diferență: 0,5008
Ieri: 5.7906
Azi: 4.8107
Diferență: 0,1082
Ieri: 4.8055