Burse - Fonduri mutuale

Statul nu are consultant la listarea Romtelecom

Statul nu are consultant la listarea Romtelecom

Autor: Adrian Stefan Seceleanu

04.11.2011, 00:07 619

Ministerul Comunicaţiilor, condus de vicepreşedintele PD-L Oneşti Valerian Vreme, nu a selectat până în acest moment un consultant care să asiste statul român în negocierile dure care vor urma în luna decembrie cu grupul elen OTE în ce priveşte listarea pe bursă a Romtelecom şi cota pe care ar urma să o mai aibă România în entitatea care s-ar putea forma în urma unei fuziuni cu operatorul de telefonie mobilă Cosmote.

"Procedura (de selecţie a consultantului - n. red.) a fost demarată", iar aceasta va fi finalizată "cel târziu" exact în momentul în care banca americană de investiţii Morgan Stanley va pune pe masa OTE şi a ministrului Valerian Vreme un raport care le va spune acţionarilor dacă este bine sau nu ca Romtelecom şi Cosmote să fuzioneze înainte de o listare la bursă, în jurul zilei de 1 decembrie.

Instituţia anunţase anterior că va finaliza procedura până la finele lunii octombrie, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

MCSI are nevoie de un consultant pentru a evalua raportul Morgan Stanley şi pentru a avea suport în negocierile cu OTE în ceea ce priveşte condiţiile de listare şi modalitatea prin care se va face eventuala fuziune cu Cosmote.

"În cazul MCSI , procedura a fost demarată şi va fi finalizată cel târziu până în momentul în care consultantul financiar va prezenta raportul privind oportunitatea fuziunii urmată de vânzarea acţiunilor sau vânzarea acţiunilor înainte de fuziune.
Morgan Stanley, care a fost selectată de Romtelecom, va face propuneri şi în legătură cu un subiect delicat, respectiv ce procent din acţiuni să deţină OTE şi statul român la noua entitate. OTE are 54% din Romtelecom şi pachetul majoritar al Cosmote România, iar statul român deţine 46% din operatorul de telefonie fixă. Potrivit datelor de pe piaţă, echipa Morgan Stanley a început deja discuţiile cu acţionarii în vedere elaborării raportului.
După aproape şase luni de discuţii, grupul OTE şi MCSI au agreat pe data de 1 iulie că Romtelecom va fi listată pe bursă în termen de un an de zile. Mai este în picioare acest termen, având în vedere că reprezentantul Guvernului nu şi-a selectat încă un consultant pentru aceste discuţii? "Până în acest moment, nu au fost identificate motive care ar conduce la decalarea datei", au răspuns pentru ZF reprezentanţii Ministerului Comunicaţiilor.
Alături de viitorul consultant, în procesul de evaluare a opţiunilor acţionarilor Romtelecom vor fi implicaţi alţi doi consultanţi, respectiv casele de avocatură Stoica&Asociaţii şi Boştină & Asociaţii.
Stoica&Asociaţii a fost selecţionată şi anunţată de Romtelecom la începutul lunii august pentru servicii de consultanţă şi asistenţă juridică.
În cazul Boştină&Asociaţii, casa de avocatură a fost selecţionată în 2008 şi va asigura Ministerului Comunicaţiilor servicii de asistenţă juridică în procesul de listare a operatorului telecom, prin elaborarea documentelor de selectare a consultantului şi a brokerului pentru începerea tranzacţionării la bursă a companiei, potrivit contractului încheiat în acel an.
Romtelecom este cel mai mare operator de telefonie fixă de pe piaţa locală, şi numărul doi pe pieţele de internet fix şi de retransmisie a programelor TV. Cosmote este numărul trei pe piaţa de comunicaţii mobile. Cele două companii au împreună afaceri anuale de aproximativ 1,2 mld. euro, formând astfel cel mai mare grup telecom de pe piaţă. Cele două companii sunt conduse de la 1 iulie de Stefanos Theocharopoulos.