Burse - Fonduri mutuale

Statul român se pregăteşte să îşi ia adio de la FP. Americanii de la Templeton rămân stăpâni

Statul se pregăteşte să îşi ia adio de la FP. Americanii de la Templeton rămân stăpâni

Autor: Roxana Pricop, Andrei Chirileasa

05.09.2011, 00:07 4286

O dată ce statul român îşi va epuiza pe despăgubiri pachetul de acţiuni rămas la Fondul Proprietatea (FP), eveniment estimat să se întâmple până la finele anului, influenţa administratorului Fondului, grupul american Franklin Templeton, va creşte puternic, în condiţiile în care acesta este susţinut de un grup de acţionari importanţi, iar dispersia puternică a acţionariatului face dificilă deocamdată conturarea altui pol de influenţă.

Astfel, statul a cedat în mai puţin de un an controlul unor active de peste 3,7 mld. euro şi al unui sector extrem de important în economie, cel energetic. Asta deoarece Fondul Proprietatea deţine pachete semnificative de acţiuni la cele mai importante companii din sectorul energetic (Hidroelectrica, Romgaz) şi poate bloca astfel deciziile strategice, cum s-a întâmplat în cazul celor două companii energetice naţionale.

Pe de altă parte, Franklin Templeton a accelerat transparentizarea companiilor de stat, publicând pentru prima dată rapoartele anuale ale celor mai mari 20 de companii din portofoliu, şi luptă pentru eficientizarea acestora prin management privat.

În schimb, scopul iniţial pentru care a fost înfiinţat Fondul, respectiv despăgubirea fostilor proprietari cărora regimul comunist le-a confiscat imo­bilele, s-a pierdut pe parcurs. Cei care au primit acţiuni ca despăgubire nu au putut niciun moment să-şi recupereze toţi banii, deoarece titlurile FP s-au tranzacţionat permanent sub valoarea nominală de 1 leu (la care au fost făcute despăgubirile), iar cei care nu au primit acţiuni ar putea fi nevoiţi să mai aştepte ani de zile până ce statul va găsi o nouă metodă de despăgubire, având în vedere că acţiunile FP sunt pe terminate.

În prezent statul mai deţine circa 10% din acţiunile Fondului, iar în ultimele trei luni a dat sub formă de despăgubiri circa 25% din acţiuni. Din cauza procesului de despăgubire, Fondul are un acţionariat dispersat: peste 4.000 de persoane fizice din România, unii dintre aceştia fiind foşti proprietari deposedaţi de bunuri de regimul comunist, controlează 38% din capital, în timp ce fondurile străine de investiţii, în număr de peste o sută, controlează 31% din FP, potrivit datelor disponibile la 31 iulie. De la listarea fondului, la finele lunii ianuarie, fondurile au cumpărat masiv acţiuni, profitând de preţurile reduse ale acţiunilor.

Astfel că se ridică întrebarea cine anume va controla Fondul după ce statul va ieşi din acţionariat? Cei 4.000 de acţionari români sau cele o sută de fonduri străine?

Franklin Templeton, care administrează activele Fondului prin intermediul diviziei de la Londra, pare să se fi pregătit din timp pentru exit-ul statului, reuşind să îşi formeze un cerc de susţinători în acţionariat.

Fondurile de investiţii administrate de compania britanică City of London Investment Management sunt cel mai mare acţionar străin al FP, cu 5,85% din titluri. Fondurile City of London sunt investitori cu sume importante şi în propriile fonduri de investiţii gestionate de Franklin Templeton. Un alt manager britanic de fonduri prezent în acţionariat este Charlemagne Capital, dar şi Morgan Stanley, principalul competitor al lui Franklin Templeton din cursa pentru administrarea activelor Fondului din vara anului 2009.

"Investitorii străini au fost cei mai activi la cumpărare pe acţiunile Fondului, acumulând pachete importante de acţiuni. Cei mai puternici sunt investitorii britanici care estimez că au pe mâini circa 8% din Fond. Ieşirea statului din acţionariat şi preluarea controlului de către investitorii străini vor însemna intrarea în normalitate pentru Fondul Proprietatea", a spus Adrian Lupşan, directorul general adjunct al societăţii de brokeraj Intercapital Invest.

Florin Dolea, directorul executiv al societăţii de administrare a investiţiilor Pioneer Asset Management, consideră că ieşirea statului din acţionariat este firească şi că Franklin Templeton va fi cel care va deţine controlul asupra Fondului având în vedere că fondurile de investiţii străine nu se vor implica activ în conducerea Fondului. El atrage atenţia însă că dacă preţul mic la care se tranzacţionează acţiunile în prezent la Bursa de la Bucureşti, de 0,44 lei/titlu sau cu un discount de peste 60% din activul net, se va menţine pe parcursul următorilor ani, FP ar putea fi preluat ostil de un fond străin. Doar în cazul unei preluări ostile, ce presupune preluarea unui pachet de control, de peste 30% din acţiunile FP, Dolea se aşteaptă ca un acţionar să se implice activ în managementul fondului.

Preţul mic a fost şi principala atracţie pentru fondurile străine, care puteau cumpăra la preţ de chilipir acţiuni la una dintre cele mai valoroase companii din România. Vineri, 2 septembrie, un pachet reprezentând 1,09% din acţiunile FP a fost tranzacţionat cu 8 minute înaintea închiderii şedinţei bursiere, printr-un deal de 66,4 milioane lei (15,6 milioane euro).

Cei mai influenţi acţionari

  • Urmaşii industriaşului interbelic Nicolae Malaxa, care au primit cea mai mare felie din Fondul Proprietatea încă de la înfiinţare, mai deţin în prezent peste 6% din acţiuni. Ei i-au susţinut încă de la început pe cei de la Franklin Templeton, iar, potivit unor surse din piaţă, ei susţin şi propunerea Templeton privind listarea fondului la Varşovia.

  • Fondul de investiţii City of London este singurul investitor instituţional care a fost raportat cu o participaţie de peste 5% din Fondul Proprietatea. City of London are relaţii de colaborare cu Franklin Templeton, astfel că este posibil ca intrarea britanicilor în acţionariatul FP să nu fie întâmplătoare.

  • Vehiculul de investiţii american Cartesian este unul dintre cei mai influenţi acţionari ai FP. Ultimele raportări disponibile, dinainte de listarea FP, indicau că americanii ar deţine circa 2,8% din acţiuni, însă este posibil ca participaţia să fi crescut între timp. Cartesian este reprezentat de Nicolae Ivan, primul preşedinte al Fondului Proprietatea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO