Burse - Fonduri mutuale

STK Emergent: „Există şansa unor creşteri importante în domeniul petrolier şi al metalelor industriale”

STK Emergent: „Există şansa unor creşteri importante...

Autor: Roxana Pricop

09.10.2015, 00:00 654

Fondul închis de investiţii STK Emergent, listat la bursa de la Bucureşti, şi-a majorat expunerea pe companiile petroliere şi de metale industriale listate la bursa din Londra în luna septembrie, mizând pe o revenire a acestor sectoare. Fondul dispune de active nete totale de 61,8 milioane de lei, din care 45% sunt plasate în acţiuni.

„Având în vedere supravânzarea accentuată din aceste sectoare ce oferă un raport extrem de favorabil între rentabilitate aşteptată şi risc asumat, am continuat să mărim expunerea fondului asupra acestor domenii”, spune Nicolae Pascu, managerul fondului, în raportul lunar. Acţiunile asupra cărora fondul şi-a îndreptat atenţia sunt aceleaşi pe care fondul a marcat profit în primăvara acestui an, iar „preţurile noi de achiziţie sunt mult mai joase, unele acţiuni fiind şi cu peste 50% sub preţul la care am închis poziţiile în primul trimestru”. 

În septembrie, volatilitatea ridicată de pe pieţele externe, alimentată în principal de scăderile gigantului minier Glencore, a dus la o reducere cu 12% a activului net unitar până la 101,4 lei. Fondul a recuperat însă mare parte din această scădere în prima săptămână a lunii octombrie. VUAN-ul fondului este în prezent cotat la 114 lei, cu 3% peste valoarea de la începutul anului. Pe bursă, unităţile fondului se tranzacţionează la un preţ de 69,4 lei. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO