Burse - Fonduri mutuale

Străinii au făcut anul trecut 46% din rulajul de pe bursă

Străinii au făcut anul trecut 46% din rulajul de pe bursă

Autor: Stefan Musgociu

01.04.2014, 00:00 119

Tranzacţiile realizate anul trecut de investitorii străini la BVB au reprezentat 46% din rulajul pieţei reglementate, aceştia fiind ceva mai activi la cumpărare decât la vânzare, potrivit unei statistici realizate de Bursa de la Bucureşti pe baza informaţiilor obţinute de la brokeri.

Diferenţa de 54% reprezintă ponderea tranzacţiilor efectuate de investitorii din România.

Acestea sunt primele date prezentate de BVB în ultimii peste doi ani privind investiţiile investitorilor străini şi români, după ce extinderea utilizării conturilor globale pe piaţa de la Bucureşti nu a mai permis furnizarea unor astfel de informaţii de către Bursă. Printr-un cont global, brokerul poate plasa ordine atât pentru clienţi străini, cât şi locali, el fiind singurul care ştie identitatea clienţilor săi.

Fosta Comisie Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a furnizat periodic, până în aprilie 2013, situaţia investiţiilor realizate de investitorii străini, în timp ce Autoritatea de Suopraveghere Financiară (ASF), care a preluat activitatea CNVM la finalul lunii aprilie a anului trecut, nu a publicat încă nicio astfel de informaţie.

"Acest sondaj va fi efectuat de două ori pe an, pentru primele şase luni şi apoi pentru ultimele şase. În decembrie am adresat această invitaţie participanţilor la piaţă de a contribui la acest studiu, cu rugămintea de a ne prezenta datele atât pentru prima parte a anului, cât şi pentru a doua (...) Aproape toţi brokerii au reuşit să ne ofere informaţiile respective. Informaţiile venind în ianuarie şi chiar februarie, o parte din participanţii care au contribuit la valoarea tranzacţionată anul trecut nu mai erau în piaţă pentru a ne oferi informaţii. Din statisticile pe care le avem, imaginea pe care o oferim este destul de apropiată de realitate", a declarat Anca Dumitru, director general adjunct al BVB, în cadrul întâlnirii lunare a Bursei cu investitorii "Focus investitori", organizată luni de Bursă.

Brokerii care au răspuns au asigurat 97,69% din rulajul înregistrat anul trecut pe piaţa reglementată a BVB.

La finalul lunii ianuarie, la BVB erau activi 42 de intermediari (case de brokeraj şi bănci), faţă de 49 la sfârşitul anului trecut.

Pe piaţa reglementată a Bursei au fost realizate anul trecut tranzacţii de 15,054 miliarde lei (2,883 miliarde euro), cu 2,4% peste rulajul din 2012, de aproape 14,7 miliarde lei, potrivit datelor de pe site-ul BVB care includ tranzacţii cu acţiuni, obligaţiuni, produse structurate, contracte futures şi drepturi şi unităţi de fond.

Investitorii din Uniunea Europeană au avut pondere de 35% în valoarea tranzacţionată în primul semestru şi, respectiv, de 36% în ultimele şase luni, potrivit datelor centralizate de BVB de la brokeri.

Investitorii înregistraţi în SUA au realizat 8% din rulajul din primul semestru şi 6% din lichiditatea din a doua jumătate a anului, în timp ce investitorii din alte ţări din străinătate au efectuat 3% din rulajul din primul semestru şi 4% în ultimele şase luni.

Cea mai mare parte a lichidităţii pieţei a fost asigurată anul trecut de investitorii din România, investitorii de retail şi cei instituţionali având ponderi apropiate. Micii investitori au acoperit 25% din lichiditatea din prima jumătate a anului şi 26% în ultimul semestru, în timp ce investitorii instituţionali au asigurat 29% din rulajul din primul semestru şi 28% în a doua jumătate a anului.

În timp ce investitorii instituţionali înregistraţi în România au fost ceva mai activi la vânzare decât la cumpărare, investitorii instituţionali străini au cumpărat puţin mai mult decât au vândut.

"Investitorii de retail din România au avut o poziţie de vânzare în primul semestru, dar în al doilea semestru au avut o poziţie de cumpărare. Participarea investitorilor de retail la ofertele care au avut loc în al doilea semestru a făcut această modificare de poziţii", a afirmat Anca Dumitru.

Din date prezentate de brokerii din România, în primul semestru al anului trecut au fost active 657 de conturi de investitori din UE, iar numărul a urcat la 824 în a doua jumătate a anului. Un investitor poate avea conturi de tranzacţionare la mai mulţi intermediari.

În a doua jumătate a anului Nuclearelectrica şi Romgaz au derulat ofertele pentru vânzare de acţiuni şi listare, iar interesul investitorilor pentru bursă a fost stimulat şi de operaţiunea prin care Fondul Proprietatea a răscumpărat aproximativ un pachet important de acţiuni proprii, dar şi de plasamentul prin care BERD a vândut titlurile pe care le mai deţinea la OMV Petrom.

Investitorii din SUA aveau deschise 116 conturi în primele şase luni, iar în al doilea semestru numărul a ajuns la 167. Investitorii din alte ţări din afara României aveau 61 de conturi în prima jumătate a anului şi 108 în al doilea semestru.

Cele mai multe conturi erau pentru micii investitori, 28.819 în primele şase luni, iar numărul acestora a crescut cu peste 5.000, la 33.854 în a doua jumătate a anului.

Investitorii instituţionali înregistraţi în România aveau 574 de conturi în primul semestru, iar în ultimele şase luni numărul acestora a urcat la 687.

Conform datelor primite de BVB de la 68% dintre brokeri, majoritatea ordinelor a fost plasate online de investitori, însă valoarea acestora a fost mult mai mică decât cea a ordinelor date off-line.

Un număr de peste 670.000 de ordine au fost plasate online anul trecut (aproape 332.000 în primele şase luni şi 338.000 de lei în al doilea semestru), iar prin alte mijloace au fost date aproape 279.000 de ordine (133.000 în prima jumătate a anului şi aproape 146.000 în al doilea semestru).

Totuşi, valoarea ordinelor plasate online a avut o pondere de 29% în rulajul din prima jumătate a anului şi de 25% în al doilea semestru, potrivit datelor primite de la brokeri care au furnizat aceste informaţii. Diferenţa de 71% din primele şase luni şi de 75% în a doua parte a anului a fost reprezentată de ordinele date off-line.

Această situaţie este explicabilă prin faptul că micii investitori utilizează în principal platformele de tranzacţionare puse la dispoziţie de brokeri, în timp ce investitorii instituţionali, care fac tranzacţii mari, de regulă dau ordinele off-line, prin telefon sau alte modalităţi.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 01.04.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO