Burse - Fonduri mutuale

Supriză: Hidroelectrica a selectat STJ Advisory Group pentru a fi consilier în pregătirea şi asistenţa în mult-aşteptata ofertă publică de vânzare de acţiuni, prin care s-ar strânge între 500 mil. euro şi 1 miliard euro

Supriză: Hidroelectrica a selectat STJ Advisory Group...

Autor: Alex Ciutacu

20.05.2020, 17:20 1688

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică şi cea mai profitabilă companie de stat din România, a ales firma STJ Advisory Group pentru a fi oferi consultanţă companiei în pregătirea mult-aşteptatei oferte publice de vânzare de acţiuni, printr-un contract de 950.000 euro, conform informaţiilor oficiale.

Banca de investiţii Lazard şi firma de consultanţă Deloitte şi-au exprimat anterior interesul de a fi consultanţii Hidroelectrica, după ce s-a vehiculat şi un interes din partea celebrei bănci Rothchild.

„Avem astăzi completă echipa de consultanţi care să ne fie alături în faza de pregătire a procesului de listare la bursă a Hidoelectrica, iar la finalul acestei etape vom contracta serviciile unui intermediar autorizat sau consorţiu de listare în vederea derulării IPO-ului. Am propus acţionarilor o strategie investiţională actualizată care presupune realizarea de proiecte în valoare de 26 mld.  de lei până în anul 2030. Sumele obţinute din IPO vor contribui cu siguranţă la accelerarea ritmului de dezvoltare al companiei, fiind una dintre sursele de finanţare esenţiale ale investiţiilor pe care Hidroelectrica doreşte sa le iniţieze în perioada următoare. Ne dorim ca Hidroelectrica să  fie pilonul central pe care sistemul energetic naţional să se sprijine în tranziţia către o energie curată, aşa cum este prevăzut în Pactul Ecologic European – Green Deal”, a explicat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

În ceea ce priveşte momentul listării care ar trebui să strângă între 500 milioane euro şi 1 miliard euro, Badea spune că „momentul oportun urmează să fie stabilit ulterior, astfel încât listarea să aducă beneficii maxime acţionarilor companiei”.

O listare a Hidroelectrica la Bursa de la Bucureşti ar apropia România de statutul de piaţă emergentă care ar atrage o grupă mult mai puternică de investitori şi de fonduri de investiţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO