Burse - Fonduri mutuale

Swiss Capital, BCR şi BT CP, cei mai activi brokeri de la Bursa de Valori Bucureşti în primele şapte luni din 2022: intermedieri de 10 miliarde de lei

Swiss Capital, BCR şi BT CP, cei mai activi brokeri de...

Autor: Tibi Oprea

05.08.2022, 10:00 294

♦ Podiumul are mai mult de jumătate din piaţa de intermediere ♦ Prima poziţie din top are cât următoarele două la un loc.

Swiss Capital, Banca Comercială Română şi BT Capital Partners au fost cei mai activi brokeri de la Bursa de Valori Bucureşti în primele şapte luni din 2022, asigurând împreună 56,6% din totalul intermedierilor, adică puţin peste 10 miliarde de lei, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB.

Spre comparaţie, primii trei brokeri din aceeaşi perioadă a anului 2021 – Swiss Capital, BT Capital Partners şi TradeVille – au avut 48,6% din piaţă, respectiv tranzacţii intermediate de 6,33 de miliarde de lei, arată calculele ZF.

Astfel, în ianuarie-iulie 2022 se pot remarca atât o concentrare mai mare la vârf, cât şi un volum al tranzacţiilor mai ridicat decât în perioada similară din 2021, dată fiind volatilitatea adusă din luna februarie de războiul din Ucraina şi de condiţiile macroeconnomice mai dificile.

De altfel, Swiss Capital, care ocupă primul loc în acest top de la începutul anului, are o cotă de piaţă de 28,22%, cât următoarele două poziţii la un loc, în contextul în care a intermediat tranzacţii de 5 miliarde de lei. Swiss Capital se află pe primul loc şi în luna iulie, cu o cotă de piaţă de 41,3%, cât cea a următorilor cinci brokeri cumulat, pe fondul unor intermedieri de 780,3 milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO