Burse - Fonduri mutuale

Tamás Erni, CEO Loxon: Mă intrigă cazurile de Covid din China.Totuşi, standardele IFRS 9 vor fi ajustate în funcţie de noile condiţii, indiferent că vorbim despre pandemie sau inflaţie

ZF/Loxon: The IFRS 9 challenge. Will you be ready by 2023?

Tamás Erni, CEO Loxon: Mă intrigă cazurile de Covid...

Autor: Eduard Ivanovici

31.03.2022, 12:34 63

În prezent, nu există o relaţie directă între IFRS 9 (international financial reporting standards) şi noile cazuri de coronavirus din Republica Populară Chineză, însă se pot sublinia unele legături indirecte, spune Tamás Erni, CEO al Loxon, companie care oferă soluţii software integrate de împrumut şi management al riscului în industria serviciilor financiare.

„Sunt intrigat cu privire la ceea ce se întâmplă acum în China deoarece îmi amintesc de momentul de start al coronavirusului. Au apărut în 2019 nişte ştiri conform cărora a luat naştere un nou virus în China, dar este departe şi nu e cazul să ne îngrijorăm. Apoi, în câteva săptămâni, apăruse în Europa. Deci ceea ce se întâmplă în China este, pentru mine, în aria de interes, punându-mi întrebarea dacă ar putea să declanşeze un nou val. Nu văd o relaţie directă între IFRS 9 şi Covid. Însă din cauza inflaţiei şi unui posibil grad de volatilitate ridicată în economie, vom avea un impact direct asupra riscului de credit”, afimră Tamás Erni, prezent în cadrul webinarului „ZF/Loxon: The IFRS Challenge. Will you be ready by 2023?”.

Prin aspectele amintite, CEO-ul vede o relaţie foarte puternică între noul val de Covid-19 şi IFRS 9.

„De asemenea, ce am învăţat în ultimii câţiva ani este că IFRS 9, din fericire, are un caracter destul de flexibil. Astfel, reglementările IFRS 9 vor fi ajustate în funcţie de noile condiţii, fie că este vorba de Covid sau despre inflaţia aflată în creştere.”

 

Alte declaraţii din timpul evenimentului:

 
  • IFRS 9 este un mare pas în industria bancară. Este mai important acum, când vedem cu toţii ce se întâmplă cu economia, inflaţia continuând să crească – iar toată lumea estimează o înăsprire a condiţiilor de împrumut în următoarele luni. Există dezbateri cu privire la direcţia pe care o va adopta economia, însă în mod sigur a sosit timpul să avem un regim de provizioane care este pregătit pentru schimbările pe care le aşteptăm în economie. Asta reprezintă IFRS 9.
 
  • Când vorbesc despre ce va urma şi despre impactul IFRS 9 cu directori executivi şi financiari din alte ţări, nu numai din Europa, un lucru este cert: băncile centrale vor procese tot mai automatizate, auditate şi controlate în aşa fel încât să poată avea o imagine foarte clară nu numai asupra regimurilor de provizioane ale instituţiilor singulare, dar să deţină o perspectivă generală despre întregul sector al serviciilor financiare.
 
  • În multe ţări, cresc împrumuturile care nu vin direct dinspre bănci, ci dinspre instituţii financiare nebancare. Deci acesta este unul dintre elementele cheie care explică de ce băncile centrale aşteaptă principiile de provizioane IFRS 9 nu numai din partea băncilor, ci din partea tuturor instituţiilor financiare.
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO