• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Burse - Fonduri mutuale

Tender şi-a dublat pierderile la Prospecţiuni în primul trimestru

Tender şi-a dublat pierderile la Prospecţiuni în primul trimestru

Autor: Andrei Cîrchelan

20.05.2014, 00:02 424

Firma de prospectare geologică Prospecţiuni S.A. (PRSN), con­trolată de omul de afaceri Ovidiu Tender, a raportat o du­blare a pierderii în primul trimestru al anului comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, până la nivelul de 5,2 mil. lei (1,16 mil. euro), potrivit unui raport publicat de com­panie la bursă.

Reprezentanţii companiei atribuie ma­jorarea pierderilor „gradului de accesibilitate scăzut al terenului în această perioadă“.

În pri­mul trimestru din 2013, compania a raportat o pier­dere de 2,54 mil. lei. La finalul anului trecut însă com­pania a avut un profit de 18,6 mil. lei.

„Deşi cererea de lucrări de achiziţie date geofizice 2D şi 3D a crescut faţă de anul 2013, din păcate, în prima parte a anului 2014 această creştere a cerinţelor de servicii nu s-a realizat la nivelul aşteptat din cauza: întârzierii ratificării res­tu­lui de Acorduri de Concesiunie dintre ANRM şi com­pa­niile câştigătoare din Runda a X-a, ca urmare a pro­tes­telor îm­potriva gazelor de şist în diverse zone din ţară, pro­blemelor cau­zate de accesul echipe­lor pe teren, cât şi con­di­ţiilor meteo­ro­logice nefa­vo­ra­bile“, precizează re­pre­zentanţii com­paniei în ra­port. În perioada de ra­por­tare, afacerile Pros­pec­ţiuni au crescut cu 21%, până la 78,7 mil. lei (17,5 mil. euro).

„Societatea a efectuat ser­vicii de achiziţie date geofi­zice 2D şi 3D cu cinci echipe geofizice, precum şi lucrări de pro­ce­sare date geo­fizice în baza contrac­te­lor încheiate cu: OMV Pe­­trom, Romgaz şi Che­vron“, scrie în raport.

Veniturile companiei au crescut cu 14% în perioada ana­li­zată, de la 73,3 mil. lei la 83,7 mil. lei. Cheltuielile însă au cres­cut în ritm mai accelerat, ajungând la 88,79 mil. lei, cu 18% mai mult decât în primul trimestru al anului trecut.

Anul acesta, compania estimează că îşi va majora profitul brut cu 20%, până la 28,5 mil. lei. Totodată, serviciile prestate pentru clienţii din România, cu preponderenţă Petrom şi Rom­gaz, i-ar putea aduce companiei încasări în valoare totală de 369,9 mil. lei, în creştere cu 3,3% faţă de anul anterior.

Reprezentanţi ai companiei au declarat la începutul lunii mai că societatea are contracte în valoare de 48 mil. euro pentru lucrări în România, cu clienţi precum Petrom, Rom­gaz, ADX, Chevron sau Panfora. Aceste lucrări acoperă peste 50% din capacitate. În a doua parte a anului, compania in­tenţionează să îşi majoreze capacitatea cu aproximativ 16% „pentru a face faţă cererilor de achiziţie de date geologice în Ro­mânia“. În 2013, compania a investit 84 mil. lei, în principal pentru achi­ziţia de echipament, iar anul acesta intenţionează să de­ruleze investiţii în valoare totală de 19 mil. lei. Compania este listată pe piaţa RASDAQ şi are o capita­li­zare de 100,5 mil. lei (22,3 mil. euro), la un preţ de 0,14 lei/titlu.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270